Rosu si Negru, doua culori celebre gratie romanului cu acelasi nume al lui Marie Henri Beyle, alias Stendhal. In cazul nostru ele nu mai sunt simple culori, ci veritabili stalpi ai societatii: armata si biserica. Mai toate sondajele facute in ultimii zece ani au evidentiat increderea aproape maxima a populatiei in aceste doua institutii. Pe masura ce a crescut increderea in militari si in clerici, aceasta a scazut in ceea ce-i priveste pe politicieni. Putem spune ca a fi acum politician in Romania nu mai e nici o cinste. si asta, din pacate, nu doar de ieri, de azi. Extremismul interbelic, la urma urmei, a fost explicat si ca o alta fata a teribilului dispret sau chiar dezgust trait de foarte multi dintre oamenii de atunci fata de politicianismul gaunos care parazitase tara. Am avut apoi in comunism nomenclaturisti. si mai odiosi. In locul lor acum, o alta clasa umpluta de politicieni care, indiferent de culoarea partidului caruia ii apartin, isi dau pe deasupra mana si-si apara cu orice pret interesele. Numai ca, evident, istoria nu se repeta si e bine ca nu se intampla una ca asta. Poate de aceea armata si biserica sunt atat de simpatizate. Ele, teoretic cel putin, nu fac politica. A auzi acum preoti care la predica le-ar recomanda enoriasilor sa voteze un partid sau altul ar fi rusinos, lamentabil, catastrofal. si totusi ne aflam in plin an electoral. Asa ceva nu-i de colea. Pentru a-si mentine fotoliile, ei sunt in stare de orice, sa foloseasca cele mai unsuroase parghii, sa faca mari compromisuri, sa revopseasca tricolorul si sa puna Imnul national pe muzica rap, doar sa nu le fie stirbita continuitatea intr-o anumita (ne)demnitate. Oare scandalul CNSAS a fost declansat intamplator taman acum? Oare verdictele emise de hartuita institutie nu blocau drumul acelora care nu mai stiu alta meserie decat aceea de politician pres care tace malc sau demagog care lat