Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Câinii" plănuiesc schimbarea pentru retur

Publicat in Romania Libera, luni 10 ianuarie 2011 ·

Dinamo se numără printre primele echipe care şi‑au reluat pregătirea la finalul săptămânii trecute, Ioan Andone, antrenorul câinilor, declarând la reunirea lotului, că va schimba sistemul de joc în vederea returului Ligii I. De asemenea, tehnicianul nu a ascuns că intenţionează să mai facă unele transferuri, menţionând că şi-ar dori să‑l aibă la Dinamo pe Adrian Mutu, dar îşi dă seama că acestuia i-ar fi greu să se întoarcă să joace în România.

După primul antrenament, la care a alergat cot la cot cu jucători săi, Fălcosul s-a declarat mulţumit. „Toţi jucătorii s-au prezentat bine la reunire, avem şi nişte copii în probe, vom vedea dacă îi vom opri. Avem oferte pentru jucători, deşi am terminat pe locul 6 şi am avut un an foarte prost. Domnul Nicolae Badea şi membrii Consiliului de Administraţie vor decide dacă va mai pleca cineva. Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători din România şi din străinătate, cred că voi schimba sistemul de joc şi sper să am şi jucătorii necesari care să mă ajute să fac asta. Jucătorii cu care se negociază sunt fotbalişti liberi de contract foarte buni, dar acum trebuie să-i mai şi nimereşti. E vorba despre mai mulţi jucători din Germania, cărora le plăteşti o parte din salariu şi care te pot ajuta. Suntem deocamdată în tratative cu ei", a spus Andone. Tehnicianul dinamovist a precizat că Mircea Rednic, antre-no-rul formaţiei azere Khazar Lankaran, îşi doreşte patru jucători de la Dinamo, sub formă de împrumut, deocamdată cele două grupări fiind în tratative.

Grigorie dorit în Groapă

Tehnicianul formaţiei bucureştene a adăugat că îl doreşte la Dinamo pe rapidistul Ştefan Grigorie (foto) şi că lui Dolha i se va propune prelungirea contractului. „Îl vreau pe Ştefan Grigorie şi vrea şi el să vină la Dinamo. Am vorbit cu el, suntem coproprietari, acum trebuie să se pună cluburile de acord. Mă bazez de asemenea pe Dolha, căr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 8 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 7 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 10 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Armata israeliană a lansat atacuri la Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie a ordonat Israelului să-şi înceteze ”imediat” ofensiva

News.ro acum 29 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a asigura

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 8 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 7 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 12 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 9 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 11 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°