Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rabla 2011 are multe necunoscute

Publicat in GAZETA de SUD, luni 7 martie 2011 ·

Citeşte mai jos care ar putea fi noile condiţii pentru 2011

Programul „Rabla 2011“ va demara în jurul datei de 20 martie, au anunţat autorităţile. Cu toate acestea, condiţiile de desfăşurare a programului naţional de înnoire a parcului auto nu sunt clare până în prezent. În perioada 15-24 februarie, colectorii autorizaţi s-au înscris în program la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

AFM a anunţat că, în prima etapă, fondurile puse la dispoziţie se ridică la 228 de milioane de lei. La nivel declarativ, autorităţile au anunţat că şi în acest an vor putea fi valorificate trei vouchere a câte 3.800 de lei pentru achiziţionarea unei maşini noi, iar la program vor putea participa şi instituţiile.

Colectorii aşteaptă noile reguli

Cu toate acestea, un audit realizat de Curtea de Conturi a României (CCR) pe Programul „Rabla“ ar putea schimba condiţiile de participare în acest an. Auditul arată că societăţile colectoare agreate nu plătesc nimic proprietarilor de rable şi nici statului. Cele 100 de societăţi participante în program ar fi câştigat cel puţin 260.000 de euro pentru fiecare punct de lucru. Astfel, în acest an, rablele ar putea fi plătite de colectori la preţul pieţei. Zvonul circulă deja, iar unii colectori se gândesc dacă vor continua sau nu în program. „Costurile dezmembrării unei maşini sunt foarte mari. Eu trebuie să angajez firme specializate pentru colectarea cauciucurilor, a uleiurilor etc. Dacă mai şi plătesc rabla la preţul pieţei, nu-mi scot aceste costuri“, a spus Doru Ghinea, reprezentantul Remat Craiova.

În 2010, suma alocată programului a fost de 722 de milioane de lei, în creştere cu 40% faţă de anul precedent. Numărul de tichete valorice a crescut şi el la 190.000, cu 50% faţă de 2009.

Autorităţile au permis anul trecut vânzarea tichetelor pe o piaţă nereglementată, fapt ce a făcut ca valoare

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum 2 ore
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 3 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 36 minute
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

Curtea Penală Internațională solică mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și pentru liderii Hamas

HotNews acum 27 minute
Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul militar al Hamas, Yahya Sinwar, și pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru acuzații de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul atacuril

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum 47 minute
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

13°/20°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

15°/24°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°