Preşedintele a calificat drept inutil referendumul din Bucureşti: „Nu-i nevoie de nici un referendum, aici Parlamentul hotărăşte dacă sunt sectoare, dacă sunt şapte bugete, dacă sunt şapte primari într-un oraş". Într-adevăr, modul actual de funcţionare a Capitalei este reglementat (nu ştiu de ce) prin Legea administraţiei publice locale, a cărei modificare e atributul Parlamentului. Asta nu înseamnă că nu este necesară consultarea prin referendum a celor interesaţi, adică a cetăţenilor Capitalei. Din moment ce se organizează referendumuri locale atunci când se divide o comună sau când se transformă în oraş, nu e firesc să se întâmple la fel când se modifică radical modul de administrare a unui oraş? La urma urmei, acesta e principiul subsidiarităţii: unei autorităţi centrale ar trebui să-i revină numai acele sarcini care nu pot fi îndeplinite în mod eficient la un nivel inferior sau local.

Să admitem că, deoarece Bucureştiul e capitala ţării, e bine ca deputaţii şi senatorii aleşi în colegiile din Turda, Dăbuleni şi Buhuşi să decidă asupra administrării sale. Dar tot nu înţeleg de ce ar fi inutil referendumul consultativ. Tot deputaţii şi senatorii erau îndrituiţi să decidă asupra legii electorale, respectiv asupra votului nominal. Şi totuşi, acelaşi preşedinte a simţit, în 2007, nevoia să convoace un referendum pe această temă.

Preşedintele ne explică de ce nu e bine de consultat electoratul: „Sigur că cetăţenii vor spune: «Nu! Vreau să am primar de sector». Foarte bine, cetăţeanul nu ştie ce e în spatele unei astfel de dorinţe a lui. Sunt şapte consilii, Bucureştiul are şapte bugete, Bucureştiul are foarte multe partide în consilii. (...) Bucureştenii nu realizează ce înseamnă şapte consilii într-un oraş, câte compromisuri face un primar pentru a administra bugetul". Deci noi, bucureştenii, suntem simpatici, dar nu prea ştim cum stă tre