Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A treia vânzare a acţiunilor Statului la Romtelecom

Publicat in Jurnalul, miercuri 24 iulie 2013 ·

În şedinţa de azi a Guvernului a fost adoptată o hotărâre privind reluarea finalizării procesului de privatizare a S.C. Romtelecom S.A. prin vânzarea pachetului minoritar de acţiuni pe care Statul Român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, le deţine în companie. Aceste acţiuni au o valoare nominală de 10 lei fiecare, echivalentul sumei de 146.460.920 lei, reprezentând în total 45,99% din capitalul social operatorului telecom, potrivit datelor MCSI.

Hotărârea prevede selectarea de către MCSI, în condiţiile legii, a unui consultant specializat, bancă de investiţii sau consorţiu format dintr-o bancă de investiţii şi consultant juridic, care să aibă capacitatea de a presta şi servicii de investiţii financiare pe piaţa de capital în vederea finalizării privatizării companiei Romtelecom S.A, se arată în documentul Guvernului. Atribuţiile consultantului vor consta în “acordarea de asistenţă specializată, inclusiv juridică, pe tot parcursul procesului de privatizare, elaborarea tuturor documentelor şi efectuarea tuturor proceselor a căror necesitate apare pe parcursul procesului de privatizare, inclusiv cele care au menirea de a optimiza procesul de privatizare ( divizări, fuziuni, conversie etc.), elaborarea strategiei de privatizare şi propunerea metodei de privatizare.”

Cheltuielile de privatizare constând în plata consultantului, pregătirea şi realizarea privatizării etc. urmează să fie suportate de la bugetul de stat, în funcţie de sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul MCSI.

În vederea organizării procesului de selecție, a evaluării ofertelor consultanţilor şi a selectării consultantului, Ministerul va constitui o comisie având un secretariat tehnic, a cărei structură, componenţă, atribuţii şi drepturi, mod de lucru se vor stabili prin ordin de ministru.

Potrivit datelor MCSI, situaţia financiară

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 50 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 50 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 12 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 33 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum o ora
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°