Traian Basescu ramane o “nuca tare” in politica autohtona. Dovada, modul in care s-au desfasurat si incheiat lucrarile Consiliului National de Coordonare al Partidului Democrat, de sambata, de la Palatul Parlamentului. Actiunile de contestare, unele urmarind daca nu o demisie/demitere spectaculoasa, cel putin inceputul sfarsitului carierei sale in fruntea PD, s-au topit in confruntarea deschisa (sau prin acuzate schimbari de procedura) cu Traian Basescu. Un personaj care, venind spre tribuna reuniunii, parea oarecum mai crispat, dar nu mai putin hotarat sa faca ceea ce trebuia sa faca.
In rezumat, lucrurile s-au petrecut dupa dorinta lui Basescu, senatorul Viorel Pana, varful de lance al contestatarilor, a fost exclus din partid, iar Petre Roman, liderul istoric al democratilor, spre care se indreptau cu speranta ochii unora sau altora, din interiorul, dar si din afara PD-ului, n-a reusit sa iasa din randuri. Acolo unde l-a trimis (si il va tine, probabil, multa vreme) la fel de “istoricul” scor de 2,7 la suta, de la alegerile generale din 2000.
Interesanta este insa, in acest context, evolutia ca lider politic a lui Traian Basescu. Noi, cei din Bucuresti cel putin, suntem mai degraba familiarizati cu Traian Basescu in postura de primar, decat cu Traian Basescu in postura de sef de partid. Or, aparitiile sale publice in calitate de primar general, meciurile zgomotoase cu primarii PSD, cele din Consiliu, au lasat sa se intrevada un personaj, curajos fara indoiala, dar poate prea gata de harta, prea iute la replici deochiate, oarecum lipsit de tact. Desigur, nimeni nu poate contesta succesele repurtate de primarul general Basescu in privinta “treburilor edilitare”. In ciuda piedicilor evidente care i-au fost puse, primarul Basescu s-a batut ca un leu pentru a-si onora promisiunile facute celor care l-au ales, in contul sau intrand, orice s-ar spune, schimb