Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu: Când îţi înscrii copilul la creşă

Publicat in Adevarul, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

În municipiu numărul locurilor în creşe este mai mic de 200, iar numărul cererilor ajunge la 300. Pentru a fi siguri că o să reuşească să prindă un loc la o creşă din Tulcea, părinţii îşi înscriu copilul imediat după ce s-a născut. Depunerea actelor la timp le oferă o şansă în plus atunci când se stabileşte cine va putea beneficia de acest serviciu.

Directorul Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială din cadrul Consiliului Local Tulcea, Ştefania Zibileanu, spune că problema locurilor puţine s-ar putea rezolva după ce vor găsi un nou spaţiu pentru o creşă în cartierul E3 din municipiu. În plus, există şanse ca de la anul la Tulcea să funcţioneze trei grupe de creşă realizate din fondurile Minsiterului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Reporter: Care este oferta locurilor în creşe la momentul de faţă?

Ş.Z.: În municipiu avem patru creşe cu o capacitate de 196 de locuri care sunt ocupate în proporţie de 100%. Aproximativ 90 de cereri au rămas neonorate, iar acest număr este constant de la an la an. La creşa Arabella de pe strada Babadag numărul copiilor dintr-o grupă este de 15, în restul creşelor sunt 20 de copii pe grupă.

Reporter: Când se pot depune cererile?

Ş.Z.: Se pot depune în tot cursul anului, dar cele mai multe ajung la Direcţia de Asistenţă Socială în luna septembrie. Noi putem încadra copii pe locurile libere oricând în timpul anului.

Reporter: Aveţi destui angajaţi care să se ocupe de cei mici?

Ş.Z.: Din schema de personal avem, într-adevăr, un deficit de opt angajaţi. Unele persoane şi-au încetate activitatea, au ieşit la pensie. În ceea ce priveşte asistentele medicale, ele şi-au dat demisia şi au plecat în străinătate.

Reporter: Cum afectează lipsa personalului activitatea din creşe?

Ş.Z.: Nu avem încă probleme. Am organizat concursuri de angajare, conform legii, pentru 15% din personalul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°