Jurnalistul timişorean Mile Cărpenişan, corespondent de război, renunţă la unul dintre cele mai preţioase suvenire pe care le-a adus cu sine din zonele de conflict, pentru a salva viaţa unui tânăr. Sursa: Adi Pîclișan
Cărpenişan a scos la licitaţie, pe pagina web personală, casca militară care i-a salvat viaţa în Irak, în 2003, dar şi ulterior, când s-a mai aflat între rebeli. Pusă în vânzare sâmbătă seara, cu suma de 350 de lei, în mai puţin de 24 de ore casca salvatoare a ajuns la 200 de euro.
Jurnalistul speră să obţină pe ea cel puţin 1000 de euro. Banii vor merge în contul lui Daniel Răduţă, un tânăr de 29 de ani care aşteaptă să devină tată luna viitoare, după ce, în octombrie 2009 a aflat că suferă de leucemie. Transplantul de măduvă care i-ar putea salva viaţa costă 150.000 de euro.
Cei care doresc să liciteze pentru casca corespondentului de război Mile Cărpenişan o pot face accesând www.milecarpenisan.ro.
Mărturia lui Mile
Povestea căştii salvatoare
„În 2003, Antena 1 m-a luat din ştirea despre care relatam la momentul acela, şi anume asasinarea premierului sârb Zoran Gingici, şi m-a anunţat cu zâmbetul pe buze că în două zile trebuie să fiu în Irak. Eu ştiam că urmează invazia terestră a Irakului şi că misiunea mea ar fi să intru odată cu trupele americane în ţara lui Sadam. Adelin, care transmisese despre bombardamente, era retras pentru că se îmbolnăvise. Am făcut rocada cu el în Iordania şi am plecat la pas cu militarii americani şi britanici să invadăm Irakul, ei cu arme, noi, cu camere.
Abia când am ajuns în Baghdad şi am văzut cum arăta iadul pe pământ, mi-am dat seama că Antena 1 ne-a trimis şi pe mine şi pe cameramanul Cosmin Herea fără aproape nicio protecţie. Sub un pod minat din Baghdad, printre cadavre şi uniforme irakiene pârjolite de atâta putere de foc, am început să