Traian Băsescu este un veritabil Alexandru cel Mare: el reuşeşte să desfacă orice nod gordian dintr-o singură lovitură, cu lama ascuţită verbului său plastic.

Au venit în România nişte emiratezi să vadă ce fel de afaceri se mai pot face prin grădina din Carpaţi. N-au venit pe şosea, ci cu avionul. Preşedintele a prins ideea din zbor şi le-a spus: vreţi să investiţi în România? Să o vedeţi cât e de frumoasă? Priviţi-o din elicopter, nu de pe şosea! Faceţi ca mine. Eu, care am tot umblat pe şosele, n-am descoperit-o cu adevărat decât de sus. Când veneam de la Predeal, sau când mă duceam pe la Târgu Jiu, la petrecerea ăstuia cu frate-miu, cum îl cheamă, cumătrul…

Câtă dreptate are preşedintele putem lesne înţelege şi noi, ăştia – cum ne cheamă? – care nu prea umblăm cu elicopterul, ci cu maşina. Care stăm la cozi kilometrice şi avansăm în ritm de melc de la Predeal la Comarnic. Sau care vom face, la vară, 5-6 ore până la Constanţa, pe rutele ocolitoare ale doamnei Anca Boagiu (chestia cu circulaţia pe un singur sens a căzut, din motive pe care i le-ar fi putut explica ministresei şi un student din anul întîi – pentru că nu se pot face jumătăţi de poduri sau de pasaje…)

Din maşină e mai greu să observi frumuseţile României. Eşti nevoit să vezi gropile din asfalt, care se măresc ca-n poveşti (într-o zi, cât altele într-un an – datorită compoziţiei ”furate” la cântar de drumarii miliardari), grămezile de gunoaie depozitate pe margine de către cei scăpaţi din ochi de Garda de Mediu, arhitectura futuristă a palatelor ţigăneşti îngrămădite în dispreţul oricărui PUZ, al câmpurilor lăsate de izbelişte de cultivatorii care n-au bani de motorină. De sus, din elicopter, toate astea se estompează şi ochiul percepe doar frumuseţea peisajului şi oportunităţile de afaceri pentru posesorii de capital.

Ar fi un motiv pentru ca fata asta de la Dezvoltare – cum o c