La 13 mai, creştinii sărbătoresc Înălţarea Domnului, ultimul eveniment important al Paştelui. Un prim semn în acest sens ar fi interzicerea consumului de ouă roşii. În acelaşi timp, în credinţa populară, Ispasul (numele pe care-l poartă această sărbătoare în lumea satului) reprezintă un moment de trecere, delimitând astfel anotimpurile. Apropierea de vară aduce după sine o serie de ritualuri şi practici pline de sens. În ziua de Înălţare, oamenii încep a se saluta prin "Hristos s-a Înălţat!", răspunsul fiind "Adevărat că s-a Înălţat!". De altfel, se crede cu tărie că cei care mor de Ispas se vor duce direct în Rai.
RITUALURI
Dimineaţa devreme, femeile pricepute merg pe câmpuri şi prin păduri pentru a culege anumite plante (în special leuştean şi crenguţe de alun), care, odată puse la uscat într-un loc numai de ele ştiut, vor căpăta har, putând să ţină departe sufletele rătăcite pe pământ şi toate duhurile rele. Şi, nu întâmplător, gospodarii încearcă să obţină bunăvoinţa şi protecţia sufletelor strămoşilor, existând credinţa că sufletele rătăcite vor pleca de Ispas pe tărâmul celălalt, având nevoie de merinde pentru drum, ca oricare călător. Aşa se face că se împart colaci, pâine aburindă, ulcele cu lapte, plăcinte şi chiar câte o bucată de brânză.
NEDEIA
Vremea frumoasă şi apropierea de toamnă, timpul în care se puneau nunţile la cale, anunţă pregătirea nedeielor. Acestea sunt sărbători populare, la care participă întreaga comunitate. Fetele de măritat îşi scot la iveală lăzile de zestre, arătând astfel cât de pricepute sunt. De cele mai multe ori, nedeiele erau pentru feciori prilejul de a-şi afla sortita.
Conform obiceiului, mai întâi sunt primenite odăile şi toate acareturile din curte. Se împodobesc camerele şi geamurile cu crenguţe verzi şi flori, iar pe foc se aşază primele bucate. "Cu o zi mai înainte se pun de