Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenda zilei - 29 Mai

Publicat in Gandul, joi 28 mai 2009 ·

Concert

Direcţia 5 & Friends

The Silver Church (Calea Plevnei nr. 61) îşi deschide porţile, în fiecare seară de vineri, pentru toţi fanii Direcţia 5, cărora li se promite un superconcert, dar şi numeroase surprize... de unde şi „& Friends”. Aflaţi în top de atâţia ani, din hit în hit, din album în album, băieţii de la Direcţia 5 continuă creşterea, iar pentru cei prezenţi în club, de la ora 22, va fi o încântare.

Dans

Două spectacole în premieră la CNDB

Sala Rondă a Centrului Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) va găzdui, de la ora 20, premiera spectacolului „Lulu’s Room” în concepţia şi interpretarea Mihaelei Dancs, una dintre cele mai interesante coregrafe active pe scena de dans din România. Cea de-a doua premieră, „We went with these bodies as for as we could” este realizat după o idee a coregrafului Paul Dunca, la care şi-au dat concursul Ştefan Cosma, Paul Dunca şi Mădălina Ghiţescu.

Film

Fantomele fostelor iubite

De astăzi, în mallurile bucureştene puteţi viziona o comedie romantică, pentru toate vârstele, cu Matthew McConaughey (Conor), Jennifer Garner (Jenny) şi Michael Douglas (Wayne Bácsi). Conor este un fotograf talentat şi căutat, la muncă şi mai ales în particular. Lista sa cu iubite nu are capăt. Dar la nunta fratelui său o revede pe prietena sa din adolescenţă pe care a părăsit-o. Şi ceva se întâmplă. Un spirit (Mihael Douglas) îl trimite în trecut ca să-şi conştientizeze defectele şi să înţeleagă ce e cu adevărat bun pentru sine. Aici, Conor e vizat de fantoma prezentului, trecutului şi viitorului, iar el învaţă care este persoana potrivită pentru el. Filmul nu duce lipsă de gaguri, ritm, muzică şi bună dispoziţie. (C. A.)

Concert

Direcţia 5 & Friends

The Silver Church (Calea Plevnei nr. 61) îşi deschide porţile, în fiecare seară de vineri, pentru toţi fanii Direcţia 5, cărora li se promit

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 14 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum 55 minute
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°