Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988) Mai e un pic şi se împlinesc cei 20 de ani proorociţi de Brucan. „Stupid people“ ne-a spus bătrânul stalinist, rămas un sforar de clasă chiar şi în zorii democraţiei postcomuniste. Atunci ne-am supărat. Acum, doar ne întrebăm: şi dacă Brucan avea dreptate?
Mi-am amintit de acele vorbe, grele ca un blestem, recitind o carte-document: „Ceauşescu la Târgovişte, 22-25 decembrie 1989“, de Viorel Domenico (Editura Ion Cristoiu, 1999). Militar de carieră, autorul s-a lansat într-o aventură temerară: descâlcirea iţelor încurcate ale Revoluţiei române. A încercat această reconstituire istorică în 1999, convins fiind că zece ani de la evenimentele din decembrie ’89 e deja prea mult pentru a lăsa lucrurile nelămurite. Şi dau o veste proastă: lucrurile au rămas la fel de nelămurite şi la 20 de ani de la Revoluţie! Iată, aşadar, legătura cu spusele rău-prevestitoare ale oracolului Brucan.
În ciuda norului de ceaţă „tras“ peste evenimentele din decembrie ’89 de către unele personaje-cheie, care şi-au folosit în mod pervers funcţiile deţinute în statul postcomunist, Viorel Domenico a reuşit o performanţă rară: a strâns între copertele unei cărţi mărturii cu valoare istorică. Graţie lor, nu suntem mai lămuriţi în legătură cu tainele complotului anticeauşist, dar aflăm amănunte esenţiale despre ultimele zile ale cuplului paranoic.
Piesa de rezistenţă a cărţii o reprezintă interviul-maraton cu generalul Kemenici, cel care în decembrie ’89 – pe când era „doar“ colonel – i-a avut în custodie, timp de trei zile, pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu. Kemenici era atunci comandant al garnizoanei Târgovişte, dar şi al unităţii militare în care au fost judecaţi, condamnaţi şi executaţi cei doi Ceauşeşti.
Dincolo de valoarea is
