Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Lucian Munteanu, cel mai bun trompetist din Gorj

Publicat in Adevarul, duminică 2 mai 2010 ·

Este component al trupei de muzică Rosmarin din Târgu-Jiu şi a colaborat cu multe ansambluri profesioniste din judeţul Gorj. Acum intenţionează să scoată un album cu melodii jazz.

Care este idealul tău în viaţă?

Tot ce-mi doresc este ca muzica bună să fie apreciată şi de publicul larg în detrimentul muzicii comerciale, la care se munceşte puţin şi se câştigă mult. Mi-ar plăcea ca şi copiii să-şi dorească să urmeze această carieră.

Ce îi sfătuieşti pe tinerii care vor să studieze trompeta?

Îi sfătuiesc să aibă multă ambiţie, talent şi răbdare pentru că nu este uşor. Rezultatele încep să apară abia după 3-4 ani de pregătire.

Pasiunea pentru trompetă o are de la vârsta de nouă ani. Lucian Munteanu povesteşte că pasiunea s-a născut atunci când a auzit pentru prima dată sunetul instrumentului de suflat la obiceiuri tradiţionale moldoveneşti. „Părinţii mei provin din judeţul Iaşi, acolo unde am vazut multe obiceiuri de Crăciun: grupuri de mascaţi acompaniaţi şi însoţiţi de intrumentişti organizau parade. Am rămas impresionat de sunetul şi linia melodică a instrumentelor, în special de trompetă. Instrumentul mi-a captat atenţia în mod deosebit, prin sunetul melodios şi timbrul plăcut, fapt ce m-a determinat să descopăr, cu orice preţ, tainele lui. Nu mi-a fost uşor, însă rezultatele au început să apară, lucru care m-a încurajat să studiez mai mult. I-am spus tatălui că îmi doresc cu orice preţ să cânt la trompetă“, mărturiseşte Lucian. Părinţii l-au înscris la Şcoala de Muzică din Constanţa, coordonator fiindu-i profesorul Gheorghe Simula, care l-a sfătuit să nu renunţe niciodată la ceea ce-i place.

Lucian Munteanu a participat, alături de artişti ai Doinei Gorjului, la numeroase spectacole de muzică populară.

Premiat la Budapesta

A absolvit Liceul Militar de Muzică din Bucureşti, pregăti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°