Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Lucrările la ocolitoarea oraşului încep în acest an

Publicat in Adevarul, luni 9 mai 2011 ·

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a anunţat că în acest an va fi semnat contractul de execuţie pentru centura ocolitoare a oraşului. Proiectul se adaugă altor lucrări de reabilitarea a drumurilor, valoarea investiţiilor realizate de minister în judeţ depăşind 250 de milioane de euro.

Veste bună pentru şoferii mureşeni, sătui de traficul infernal din oraş. Proiectul centurii ocolitoare a oraşului a fost introdus de Ministerul Transporturilor pe lista investiţiilor ce urmează să fie realizate în acest an.

“Avem economii făcute la nivelul ministerului pentru centurile ocolitoare, de circa 220 de milioane de euro, ceea ce ne permite să pornim licitaţia pentru centura ocolitoare a municipiului Târgu-Mureş. Sper ca în acest an să fie semnat contractul de execuţie”, a precizat ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

Lucrarea se ridică la circa 62 de milioane de euro. Pe viitor, ministrul a precizat că vor fi alocaţi bani şi pentru centrurile ocolitoare ale Sighişoarei şi Reghinului, care au deja proiectele întocmite.

În momentul de faţă, Ministerul Transporturilor are în derulare proiecte de 256 de milioane de euro în judeţul Mureş. Astfel, acum se lucrează la reabilitarea DN 15 5 Reghin-Topliţa, iar din august vor începe lucrările la tronsonul Târgu-Mureş-Reghin, a cărui valoare este de 38 de milioane de euro. Un alt drum aflat în faza de proiectare este DN 14 cu tronsonul Sibiu-Sighişoara, lucrare fiind de peste 39 de milioane de euro.

De asemenea, 19 străzi din Târgu-Mureş vor fi reabilitate prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, valoarea proiectului fiind de 37.620.733,24 lei. Astfel, din acest an vor intra în rebilitare străzile Alexandru Vlahuţă, Constantin Romanu Vivu, Crângului, Dimitrie Cantemir, Gheorghe Doja, Grădinarilor, Lăcrămioarei, Muntenia, Parângului, Podeni, Remetea, Rovinari, Salcâmilor, Secuilor Martiri, Sub

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 29 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 23 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 9 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°