Oferta este valabilă pentru perioada 11 aprilie - 18 iunie, cele mai multe locuri fiind în staţiunile din judeţul Braşov. Turiştii pot alege pensiuni din Braşov, Alba, Constanţa, Covasna, Gorj, Maramureş, Neamţ, Suceava, Sibiu, Tulcea şi Vrancea.
Concedii de vis, cu bani puţini. Asta oferă Asociaţia Naţională de Turistm Rurar Ecologic şi C ultural (ANTREC) românilor care vor să se relaxeze în mijlocul naturii. Pachetul oferă şase zile de cazare la tarife cuprinse între 150 şi 195 de lei de persoană, pe sejur.
În program s-au înscris 360 de pensiuni din mai multe judeţe ale ţării. După succesu înregistrat în anuii trecuţi, proprietarii de pensiuni se aşteaptă ca anul acesta pragul să le fie trecut de cel puţin cinci mii de turişti.
Branul, cel mai căutat
În judeţul Braşov, majoritatea pensiunilor care au intrat în program sunt din Bran, Moieciu de Jos, Moieciu de Sus, Fundata, Poiana Mărului, Zărneşti, Râşnov, Prejmer, Vama Buzaului, Teliu, Săcele şi Buneşti. În tot judeţul sunt disponibile 600 de locuri în pensiuni clasificate la 2, 3 şi 4 margarete. „Am selectat în ofert locuri atrăgătoare şi gazde minunate care oferă ca bonus micul dejun. Vrem astfel să depăşim aşteptările turiştilor, prin varietatea pensiunilor din aceste zone", spune Marilena Stoian, preşedinte ANTREC.
Cei care optează pentru un sejur la o pensiune de două stele vor plăti doar 150 de lei pentru cinci nopţi. Turiştii se pot caza doar de duminică până vineri, având în vedere că pentru perioada weekend-ului multe pensiuni au deja rezervări făcute pentru alţi turişti care plătesc tariful normal de cazare.
Din experienţele trecute, cei mai mulţi turişti care au optat pentru vacanţe la preţ redus în extrasezon au ales să vină la Bran şi Moieciu. Cei mai mulţi turişti sunt atraşi în zonă de legenda Contelui Dracula şi de Castelul