Criza financiară, interdicţia privind fumatul în locuri publice, creşterea taxelor la alcool şi birocraţia închid uşile puburilor din Marea Britanie, informează BBC, citând un oficial al asociaţiei patronale de profil. Sursa: Reuters
Înainte de recesiune, săptămânal erau inaugurate, în medie, două puburi sau cafenele. În prezent, mulţi patroni încearcă să scape de falimet diversificându-şi afacerea. Pentru cei care şi-au deschis afacerea în cartiere şi nu în inima oraşului este destul de dificil să îşi transforme locaţia într-un pub la modă, asemeni celor centrale.
În prezent, zilnic se închid circa 52 de puburi, aceasta fiind cea mai accelerată rată a falimentelor din 1990. Anul trecut, 2,377 de asemenea unităţi au intrat în faliment, numărul la nivel naţional reducându-se la 53.466.
Dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte patronii de puburi din Marea Britanie au atras atenţia parlamentarilor. Doi membri ai Camerei Comunelor au depus o moţiune prin care au cerut colegilor să urgenteze sprjinirea puburilor locale, motivând că acestea au “o importanţă deosebită pentru turismul britanic”.
Până în prezent, falimentele din industrie au condus la pierderea a 24.000 de locuri de muncă.