Semnarea în secret la Tokyo de către România a Tratatului Comercial pentru combaterea Contrafacerilor (ACTA) ridică mari semne de întrebare asupra modului în care s-a negociat acest document şi ce repercusiuni va avea el asupra utilizatorilor de Internet dacă va fi adoptat de Parlamentul European.
"Nu am datele să mă pot pronunţa în acest moment cu privire la întrebarea dumneavoastră, nu am o asemenea informaţie", a fost declaraţia-surpriză a premierului după ce România a semnat pe 26 ianuarie la Tokyo, alături de alte 21 de state europene, documentul ACTA.
În fapt, afirmaţia lui Emil Boc dezvăluie mecanismele prin care s-a ajuns la semnarea acestui Tratat global. Comisia Europeană a fost cea care a purtat negocierile pentru acest acord, fără ca în ţările semnatare să existe o dezbatere publică asupra documentului final. În afară de statele din zona europeană şi-au mai pus semnătura pe Tratat SUA, Australia, Canada, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore şi Coreea de Sud. De remarcat că printre ţările care NU au semnat Acordul se numără Rusia, China, ţările africane şi cele din America Latină.
Documentul urmează să ajungă în luna mai în Parlamentul European unde va fi supus votului. În afara grupului popularilor europeni, din care face parte şi PDL, celelalte grupuri parlamentare şi-au exprimat reticienţa în a vota acest tratat.
Principalul semn de întrebare asupra ACTA este reprezentat de cât de mult protejează acest tratat drepturile de proprietate intelectuală în raport cu imixtiunea pe care o presupune în viaţa privată a utilizatorilor de internet.
Lipsa de transparenţă în negocierea acordului l-a determinat pe raportorul Parlamentului European al Acordului Internaţional pentru Combaterea Contrafacerilor (ACTA), Kader Arif, să-şi dea demisia din această funcţie.
"Condamn întregul proces care a condus la semnarea
