Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saptamana prevenirii criminalitatii STOP ACCIDENTELOR RUTIERE, VIATA ARE PRIORITATE!

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 12 octombrie 2007 ·

- Social - nr. 200 / 12 Octombrie, 2007 Este genericul sub care, astazi, vineri, se desfasoara cea de-a cincea zi din cadrul complexei manifestari derulate in tot judetul Mures, "Saptamana prevenirii criminalitatii", in cele patru zile de pana acum actiunile fiind dedicate prevenirii criminalitatii stradale, violentei in familie, delincventei juvenile, iar maine, sambata, in ultima zi a manifestarilor, fiind programate actiuni care privesc prevenirea criminalitatii in mediul rural. Revenind la manifestarile din ziua de astazi, este de mentionat prezenta voluntarilor care vor inmana cartonase galbene pietonilor care traverseaza neregulamentar, fiind potentiale victime, cartonase care au un mesaj explicit "Te-ai saturat de viata? Traversarea ta asta demonstreaza". Asemenea actiuni, de distribuire a cartonaselor avertizoare, se vor desfasura, la orele amiezii, in Targu-Mures, Sighisoara, Reghin si in alte localitati, dar din cadrul manifestarilor nu vor lipsi, de acum, binecunoscutele standuri la care cetatenii pot dialoga cu politistii de proximitate, dar si cu cei de la circulatie, tot acolo putand beneficia si de diverse materiale promotionale. De data aceasta, in localitati, vor fi afisate bannere cu inscriptia "Stop accidentelor rutiere, viata are prioritate!", indemn care poate fi regasit pe toate soselele de intrare sau iesire din judet, dat fiind faptul ca victimele accidentelor sunt ca urmare si a nerespectarii limitelor de viteze impuse. Cei curiosi sa vada cum arata un autoturism al Serviciului Circulatie, dotarile acestuia, mai ales in ce priveste modul de functionare a "radarelor," pot face acest lucru deoarece cate un autoturism de acest tip va fi amplasat langa fiecare cort, corturi situate in centrul asezarilor amintite, accesibile cat mai multor cetateni. La aceste actiuni de prevenire a accidentelor rutiere sunt cuprinsi si elevii; la Reghin, copiii d

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 46 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 59 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 2 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°