Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu mortul la clasa economic

Publicat in Adevarul, miercuri 7 aprilie 2010 ·

Două nemţoaice au fost arestate după ce au încercat să-şi furişeze o rudă decedată într-un avion al unei companii low cost.

Femeile au aşezat cadavrul într-un scaun cu rotile şi i-au aranjat mortului ochelari de soare pe faţă pentru a-i putea păcăli pe angajaţii aeroportului John Lennon din Liverpool, informează „The Daily Mail".

Pentru a-l putea transporta pe bărbatul decedat până la aeroport, cele două femei, de 41 şi 66 de ani, care călătoreau şi cu doi minori, au apelat la un şofer de taxi. Pentru a nu trezi suspiciunile acestuia, femeile i-au spus şoferului că bărbatul doarme mai tot timpul pentru că este bătrân.

Au făcut însă greşeala să ceară ajutorul unui angajat al aeroportului pentru a-l muta pe bătrân de pe scaunul din faţă al maşinii în scaunul cu rotile pe care aveau să-l împingă mai apoi cu uşurinţă.

Lucrătorul Andrew Millea (46 de ani) a rămas înmărmurit când capul bătrânului i-a căzut pe umăr, în timp ce-l muta dintr-o parte în alta, simţindu-i corpul rece.

Au vrut să evite taxa de repatriere

„Am ştiu de îndată că omul e mort, însă femeile îmi repetau într-una că doarme", a declarat Millea. Văzând că şoferul taxiului este şi mai şocat decât el, Millea a împins căruciorul în care a aşezat cadavrul către coada de la check-in şi a anunţat imediat paza. Angajaţii de la securitate i-au verificat bătrânului în zadar pulsul. În tot acest timp, femeile îi îndemnau pe cei doi copii să le spună oamenilor că aşa doarme bătrânul şi că ar fi mai bine să-l lase în pace.

„Când am avut confirmarea că omul e mort, mi s-a făcut atât de rău încât a trebuit să plec acasă. Eram bulversat de lipsa de respect cu care aceste femei şi-au tratat ruda", a povestit Millea.

Poliţia suspectează că femeile au încercat să transporte cadavrul în zborul easyJet către Berlin pentru a evita costuri de circa 3.500 de euro, pe care le presupu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”

HotNews acum 24 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut mai ales pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, informează BBC. Bernard Hill l-a interpretat pe căpitanul Edward James Smith în „Titanic”Foto: East Bris

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°