Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO și GALERIE FOTO: Ceremonie militară de Ziua Veteranilor de Război

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 30 aprilie 2013 ·

Veteranii de război şi-au sărbătorit, ieri, ziua. La Monumentul Eroilor din Cimitirul Nordic a fost organizată o ceremonie militară şi religioasă, fiind depuse coroane de flori. Colonel (r) Gheorghe Rogoz, din cadrul Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război – Filiala Vrancea, a spus că şi-ar dori ca în România să nu se mai nască niciodată veterani de război. „Veteranii de război sunt marii eroi ai României, care au înroşit cu sângele lor pământul de la Prut până la Cotul Donului împotriva comunismului care ne-a smuls Basarabia, Bucovina şi Ţinutul Herţa. (...) Veteranii de război sunt românii care mai sunt încă în viaţă după încleştările crâncene din cel de-al Doilea Război Mondial. Veteranii sunt cei care la chemarea ţării au lăsat părinţii, soţiile, fraţii şi surorile în pragul casei, plugul în brazdă, condeiul în birou, catalogul elevilor în cancelariile şcolilor şi au răspuns DA pentru patrie”, a spus colonel (r) Gheorghe Rogoz.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, a avut un mesaj pentru veterani. „Respect şi preţuire le datorăm deopotrivă şi veteranilor de război din războaiele mondiale precum şi celor care au căzut victime ale integrării României în NATO, fiind implicit şi victime ale terorismului. Integrarea României în NATO a fost un drum anevoios, dar necesar, un drum care a dus spre instituirea unui grad mare de securitate, însă nu a fost lipsit de sacrificii. Victimele teatrelor de operaţii din Irak şi Afganistan merită la fel de mult să fie amintite. Curajul lor reprezintă în aceeaşi măsură curajul unui neam, curaj ce a caracterizat întotdeauna poporul român. Recunoaşterea lor este datoria noastră morală cu atât mai mult cu cât sacrificiul lor înseamnă siguranţa noastră, liniştea noastră de zi cu zi, cât şi mândria de a fi român. Anul trecut, plutonierul adjutant Florinel Enache, ori

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 30 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°