Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Nu e cazul coabitării cu Băsescu, o nouă suspendare se face în funcţie de vot şi nu de UE

Publicat in Mediafax, duminică 2 decembrie 2012 · ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă seara că nu se pune problema unei coabitări cu şeful statului, iar dacă acesta refuză nominalizarea lui Victor Ponta ca premier o nouă suspendare nu se va realiza în funcţie de poziţia unor cancelarii europene, ci a majorităţii USL.

Antonescu a fost întrebat dacă participarea liderilor USL la parada de 1 Decembrie din Capitală, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, denotă paşi spre coabitarea cu acesta.

"Nu e vorba de niciun fel de coabitare, până la urmă am fost acolo nu ca să ne întâlnim unii cu alţii, am fost acolo ca să ne întâlnim cu simbolul României unite, cu sărbătoarea naţională a României. Faptul că domnul Băsescu a avut un comportament din nou special, din nou nepotrivit, pentru noi nu e important", a susţinut Antonescu într-o intervenţie la Antena 3.

De asemenea, el a reiterat faptul că şeful statului va trebui să accepte propunerea de premier a unei majorităţi parlamentare reprezentată de USL, pentru că în caz contrar se va ajunge la suspendarea sa din funcţie şi ulterior demiterea.

În acest context, liderul PNL a precizat că oricare ar fi poziţiile liderilor europeni legate de o nouă suspendare demersul USL nu va fi influenţat.

"Pot să fac pronosticul că de această dată cancelariile europene vor fi mai bine informate, că situaţia va fi foarte clară pentru toată lumea, dar - şi sper ca asta să nu fie socotită din nou o declaraţie antieuropeană, pentru că ar fi stupid – indiferent care ar fi reacţiile, noi tot asta avem de făcut. Cu alte cuvinte noi avem de ales între a ne conforma votului majorităţii compatrioţilor noştri pe care îi vom reprezenta dacă vom primi acest vot, sau declaraţiilor unora sau altora (...) Cred că nu e niciun fel de dilemă pentru niciun lider politic care se respectă", a mai afirmat Antonescu.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 2 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Nouă candidaţi s-au înscris pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara şi şase pentru cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

News.ro acum 48 minute
Nouă candidaţi s-au înscris pentru Primăria municiăiului Tuimiăoara, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş s-au înscris 6 candidaţi.

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu cere suplimentarea livrărilor de arme / Atacuri ucrainene cu drone în câteva regiuni ruse

G4Media acum 27 minute
Ministrul rus al apărării, Serghei Şogu, a cerut miercuri suplimentarea şi accelerarea livrărilor de arme pentru operaţiunea militară în Ucraina, a comunicat Ministerul Apărării, transmite Reuters, transmite Agerpres. Într-o întrunire a Înaltului co

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a admis candidatura Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei

News.ro acum o ora
Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei Şoşoacă la Primăria Capitalei, după ce a depus, marţi, liste suplimentare de susţinători pentru candidatura ei.

Aglomeraţie în mai multe puncte de trecere a frontierei la ieşirea din ţară către Bulgaria şi Ungaria - FOTO

News.ro acum 37 minute
. Coloane de maşini s-au format miercuri la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria şi Ungaria, autoturismele aşteptând câteva zeci de minute pentru ieşirea din ţară. Conform aplicaţiei online a poliţiei de frontieră, cel

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°