De Sînziene, la 24 iunie, timpul începe să obosească. Soarele, ajuns la amiază, stă un pic de se hodineşte şi abia apoi o ia din nou la drum pe bolta cerească, începînd de atunci încolo să piardă din strălucire cu cît se apropie iarna. “Soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază; vara se întoarce spre iarnă. Cine-l vede, toată vara îl doare capul. Nu trebuie să se uite la soare în acea zi. Cine a văzut soarele jucînd de trei ori era să orbească.” (Th. Speranţia – “Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgîneşti”).
De Sînziene, la 24 iunie, timpul începe să obosească. Soarele, ajuns la amiază, stă un pic de se hodineşte şi abia apoi o ia din nou la drum pe bolta cerească, începînd de atunci încolo să piardă din strălucire cu cît se apropie iarna. “Soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază; vara se întoarce spre iarnă. Cine-l vede, toată vara îl doare capul. Nu trebuie să se uite la soare în acea zi. Cine a văzut soarele jucînd de trei ori era să orbească.” (Th. Speranţia – “Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgîneşti”). Pierzîndu-şi din puteri, este în pericol de a fi mîncat de vîrcolaci. Pentru a-i da forţă, fetele se gătesc în haine albe, confecţionează un steag împodobit cu basmale, usturoi, spice de grîu şi fel de fel de plante de leac, se strîng laolaltă şi joacă “Drăgaica”, un dans asemănător celui al căluşarilor. “În această zi s-a jucat înainte vreme căluşul de femei, iar vătaful acestui căluş a fost o femeie numită Drăgana, de unde numele Drăgaica.” (Th. Speranţia – “Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgîneşti”). La sfîrşitul dansului, fetele sînt răsplătite de gazde cu bani şi miere.
Solstiţiul de varăCea mai lungă zi din an, solstiţiul de vară, reprezintă pentru întreaga natură un punct de cotitură. În calendarul popular, acum sînt ultimele zile de vară adevărată, vara fiind înţeleasă ca punctul de maximă