Majoritatea celor care privesc la creşterea puterii Asiei se concentrează pe China şi India. Se uită adesea că economia de cinci trilioane de dolari a Japoniei este a doua ca pondere în lume, mai mult decît China şi India la un loc, şi cu un venit pe cap de locuitor de zece ori mai mare decît cel al Chinei. În plus, Japonia cheltuieşte anual 40 de miliarde de dolari pentru apărare şi are una din primele cinci forţe militare din lume. Economia Chinei se dezvoltă rapid şi nivelul său îl va depăşi probabil pe cel al Japoniei într-un deceniu sau două, însă orice analiză serioasă asupra puterilor din Asia de Răsărit trebuie să includă şi Japonia ca un factor major.

Japonia a jucat un rol unic în istoria mondială. A fost prima ţară asiatică care a luat contact cu forţele globalizării, le-a îmblînzit şi le-a pus în slujba propriilor interese.

Mai mult, Japonia s-a reinventat de două ori pînă acum. În timpul restauraţiei Meiji din secolul al XIX-lea, Japonia a străbătut lumea în căutarea unor idei şi tehnologii, care i-au permis să înfrîngă o mare putere europeană în războiul ruso-japonez din 1904. Din păcate, în anii 1930, Japonia s-a îndreptat către imperialismul militar, care a forţat-o în cele din urmă să se predea în 1945. Dar după cel de-Al Doilea Război Mondial, Japonia s-a folosit din nou de forţele globalizării pentru a se reinventa ca o super-putere economică, stîrnind invidia întregii lumi. Aşa cum scrie Kenneth Pyle în recenta şi interesanta sa carte, Japan Rising, aceste reinventări au reprezentat răspunsuri la schimbările care au avut loc în politica mondială. În prezent, odată cu creşterea puterii Chinei, una dintre întrebările esenţiale ale acestui secol este care va fi răspunsul Japoniei la această provocare.

Japonezii dezbat acum rolul lor în politica mondială. Premierul Shinzo Abe a adoptat o poziţie mai naţionalistă decît majoritate