„Majoritatea oamenilor ştiu precis ce anume nu vor, dar prea puţini ştiu la fel de bine ce vor”, spune Joe Vitale, un autor de succes, care ştie – în mod evident – ce vrea. Asta-i o problemă generală; ştim ce nu vrem, dar nu ştim ce vrem. Apoi, ştim ce vrem de la alţii, dar nu ştim ce vrem de la noi înşine. Ştim precis ce am vrea să facă alţii pentru ca noi să fim fericiţi, dar nu ştim ce vrem să facem noi înşine pentru a fi mai fericiţi. Pentru că aceste aspecte sunt deosebit de prezente în experienţa vieţii, se ivesc aşteptările şi, în primul rând, aşteptarea ca alţii să facă ceea ce avem nevoie, pentru ca nouă să ne fie mai bine şi să avem percepţia fericirii.
Zilele trecute am vorbit cu cineva care aştepta un telefon de la o persoană de sex opus. Telefonul aşteptat n-a venit, iar asta i-a cauzat persoanei cu pricina un întreg amalgam de trăiri negative, lacrimi şi suferinţă, dar şi o subtilă dorinţă de răzbunare. O mică aşteptare neîmplinită şi gata; s-a stins fericirea, s-a închis iluzia zorilor interiori şi s-au trezit, în schimb, o sumedenie de complexe, de presupuneri, de acuzaţii şi de lamentări. „Ce vrei, de fapt”, am întrebat, şi persoana n-a ştiut ce să-mi răspundă. Ea şi-a investit energia în aşteptarea telefonului şi simplul fapt că el nu a sunat i-a creat suferinţă. De fapt, îşi dorea o relaţie cu acea persoană, dar... dacă dorinţa nu-i reciprocă, ce faci? Suferi dacă nu ştii ce vrei şi aştepţi fericirea de la altcineva sau ştii că vrei să fii fericit/fericită şi decizi că asta este în responsabilitatea ta.
Fericirea şi starea noastră de bine nu trebuie să depindă de alţii. Starea noastră de bine nu trebuie să depindă de starea vremii, de câţi bani avem sau nu, de un om anume sau de ceea ce alţii aleg. Alţii aleg pentru ei înşişi. Ploaia îşi vede de treabă fie că noi suntem fericiţi sau nu. Zăpada curge din cer fie că ne
