Jake are 8 minute ca să salveze lumea. Puţin, dar măcar i se dă şansa s-o facă din nou şi din nou, până-i iese bine. Duncan Jones are doar o singură încercare să ne facă să uităm „Inception“. Şi, chiar dacă nu ne pune pe gânduri la fel de mult, reuşeşte să ne mişte mai tare.
Nimeni nu părea mai potrivit să reediteze succesul lui Nolan decât wonder kid-ul britanic Jones, autorul lui „Moon", un splendid şi elegiac SF (din păcate, nedistribuit pe ecranele româneşti). „Moon" nu avea scenografie futuristă extravagantă sau efecte speciale epatante, ci era o peliculă economică, aproape minimalistă, ce se ţinea practic într-un singur personaj (Sam Rockwell, într-o demonstraţie de bravură actoricească). Era îmbibat în melancolie şi emoţie, iar această ultimă calitate face diferenţa între „Source Code" şi un puzzle logic, frigid, ca „Inception". Filmul de faţă pierde mai puţin timp cu explicaţiile pseudo-ştiinţifice şi bine face, pentru că sunt abracadabrante, dar, atunci când se pune pe treabă, te absoarbe, te provoacă, te tulbură.
Continua sa invenţie narativă şi vizuală i-a atras deja un cult following. Fanii se dezlănţuie pe internet aruncând cu teoriile şi încercând să identifice referinţele cinefile. Două sunt cele mai vehiculate titluri: „Quantum Leap" (un serial foarte popular şi pe la noi, prin anii '90), şi „Groundhound Day", comedia clasică a lui Harold Ramis despre un reporter prins într-o buclă temporală.
Imagine din filmul „Transfer de identitate“
Amorsarea pârghiilor emoţionale
Jake Gyllenhaal e Colter Stevens, un pilot selecţionat să ia parte într-un program experimental condus din umbră de o dubioasă organizaţie militară. Cineva a bombardat un tren în apropiere de Chicago şi e pe cale să repete atacul, la scară mai mare. Stevens e catapultat în trecutul recent prin intermediul creierului unuia dintre vi