Protestele din ţară împotriva exploatării aurului de la Roşia Montană nu mai au, de fapt, aproape nici o legătură cu stoparea mineritului în zonă. Dacă românii ar fi fost revoltaţi doar de asta, ar fi ieşit în piaţă câteva sute, ca în anii trecuţi, s-ar fi revoltat în sedii de ONG-uri şi pe Facebook.

Manifestaţiile din ultima săptămână s-au transformat însă într-o revoltă împotriva minciunii şi a dispreţului cu care politicienii ne tratează de două decenii, într-un strigăt împotriva celor care ne-au furat încă o dată speranţa că putem schimba ceva printr-o vot. Tocmai de aceea duminică s-au adunat în pieţe peste 20.000 de oameni.

Iar evenimentele din ultima săptămână aduc în viaţa publică trei lucruri extraordinare pe care mulţi dintre noi le credeam pierdute în spaţiul românesc.

Primul dintre acestea se referă la faptul că, după mai bine de 20 de ani, românii protestează pentru un concept şi nu pentru nevoi primare. După mai bine de două decenii în care pensionarii şi bugetarii au dansat pinguinul în faţa Guvernului solicitând mila statului, sub forma unui măriri infime de pensie ori salariu, în sfârşit a venit un protest în forţă al unor oameni care nu au ieşit din casă de foame, ci pentru că vor ca statul să-i respecte.

Al doilea vine din faptul că cei mai mulţi dintre manifestanţi sunt tineri – din acea generaţie pe care o credeam până acum a celor care pică bacul şi a celor care se îmbracă fistichiu şi atât – e cu atât mai spectaculos. E prima lor experienţă democratică veritabilă şi până acum se dovedeşte un succes.

Iar cel de al treilea aspect extraordinar este adus de faptul că protestul acesta acţionează ca o substanţă de contrast care permite chiar şi celor care până acum erau orbi să vadă cine vrea binele şi cine vrea răul ţării.

Iată un exemplu. Televiziunile de ştiri manipulează informaţia în favoarea celor care plătesc