Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urmeaza primul lor derby

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 10 februarie 2010 ·

Dupa ce au invins lanterna handbalistii ieseni pregatesc meciul de la Suceava Partida de debut a handbalistilor ieseni in noul an a adus o victorie asteptata in fata lanternei vasluiene care s-a conturat insa destul de greu. Dominate in prima parte gazdele si-au revenit abia spre sfirsitul primei reprize apoi s-au desprins in actul secund. Fara Onuta si cu Caciuc menajat si folosit doar pe faza ofensiva Politehnica a avut totusi acoperit flancul drept si se poate felicita pentru transferul facut, Nemenco dovendindu-se a fi o solutie extrem de viabila. Derby-ul rundei inaugurale s-a consumat insa la Suceava acolo unde Bucovina II a invins liderul Universitatea Galati, la fel cum a facut-o si in prima etapa de campionat. Chiar daca oaspetii au condus la pauza sucevenii s-au trezit in partea a doua si au avut chiar avans de 10-11 goluri, aport important aducind si cei trei jucatori de la prima echipa a Sucevei, Acatrinei, Zvanciuc si Soldanescu. In fine, ultimul joc al etapei a adus o remiza la Piatra Neamt dupa ce vrincenii de la CSM par sa nu mai aiba forta etalata in ultimele doua sezoane. Etapa secunda a turului III al Diviziei B se disputa peste o saptamina si Politehnica joaca primul derby din acest an la Suceava. In cautare de puncte care s-o aduca macar pe locul secund in serie la final de sezon, echipa ieseana are nevoie sa scoata un rezultat bun, macar o remiza, asa cum s-a intimplat in partida similara disputata in septembrie trecut. Intilnirea nu se anunta deloc facila pentru oaspeti cita vreme vor intilni un adversar captusit din nou cu jucatori de la prima echipa, Liga Nationala neavind etapa programata la mijlocul saptaminii viitoare. Rezultatele etapei a XI-a: Bucovina II Suceava - Universitatea Galati 31-25 (12-14), Politehnica Iasi - HC Vaslui 32-26 (17-16) si LPS Piatra Neamt - CSM Focsani 28-28 (13-16). Etapa viitoare (joi, 18 februarie): Universitat

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 11 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 8 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 12 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 9 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 9 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°