Am ajuns la vocabularul din domeniul biologiei moleculare, alcătuit din termeni la a căror definire acad. O. V. Popescu a trudit îndelung. Natural, ne interesează îndeosebi cei în relaţie cu medicina. Deoarece Dicţionarul a fost tipărit într-un tiraj mic, cred că imprimarea unui CD (ieftin) ar permite accesul la un tezaur, adevărat regal de definiţii. Să ne oprim – e firesc – mai întâi asupra definiţiei biologiei moleculare: „ramură a ştiinţelor biologiei, care, utilizând concepte şi tehnici din fizică şi chimie, vizează explicarea proprietăţilor fundamentale ale organismelor vii, în funcţie de proprietăţile fizico-chimice, structura, funcţia macromoleculelor componente (ADN, ARN, proteine) şi a interacţiunilor dintre ele (Weaver, 1938; Astbury, 1939)“. Nu am găsit o definiţie mai cuprinzătoare. Una perfectă nu există, iar altele (zeci) sunt limitate, reducţioniste. Completând datele asupra celor două nume citate în paranteza de la finalul definiţiei de acad. O. V. Popescu, se cuvine să adaug următoarele: Warren Weaver (1894–1978) a inventat în 1938 termenul de biologie moleculară. A fost o chestiune de pură imaginaţie, deoarece Weaver, matematician de formaţie, rămâne cunoscut ca unul dintre pionierii traducerii automate şi o importantă figură de promovare a ştiinţelor în SUA prin intermediul fundaţiei Rockefeller. Mai mult, el a dezvoltat, în colaborare cu Claude Elwood Shannon (1916–2001), teoria informaţiei. Al doilea nume citat, William Astbury (1898–1961), fizician şi pionier în studiul moleculelor biologice prin difracţie cu raze X, a oferit, prin lucrările sale asupra keratinei, lui Linus Carl Pauling (1901–1994, laureat Nobel pentru Chimie în 1959 şi pentru Pace în 1962) datele necesare pentru descoperirea elicei alfa (alfa helix), conformaţie de bază a structurii spaţiale a proteinelor. De fapt, Astbury încerca să descifreze misterele calităţii