Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iar s-au egalat forţele din fotbal!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 9 octombrie 2011 ·

Concluziile după 2-2 cu Belarus: tehnici - nu prea, fizici - nu prea, confuzi - da

Meciul cu Belarus a sporit starea de confuzie de la “naţională”. Antifotbalul e pragmatic, dar exasperant. Dar dacă ne deschidem la joc, uite că obţinem “un rezultat neaşteptat”, cum a numit acest 2-2 presa din Belarus. Pînă acum, credeam că ne pricepem la “betoane”. Că ne închidem carapace în careu şi rezistăm 90 de minute fără gol cu echipe ca Franţa. Ei bine, iată încă un mit fals, care cade prea tîrziu ca să ne mai folosească la ceva. Nu sîntem nici pe cît de tehnici ne imaginam, să recuperezi şi să ţii de minge în faţa unui adversar care vine cu rezervele nu reprezintă cine ştie ce culme a posesiei. Bine, Piţurcă susţine că a trimis în teren “cei mai tehnici jucători”, apoi adaugă: “Iată că acest risc, la acest nivel, poate să te coste!”. Cei de la Barcelona se pare că n-au aflat la ce riscuri se expun folosind jucători supertehnici! Dar poate ei evoluează la alt nivel decît nivelul la care se referă selecţionerul României.

Iar dacă în meciul cu Albania nu mai mizăm pe jucători tehnici, pe ce mizăm? Pe “cei mai fizici”? Declaraţiile de după meci au doza lor de absurd involuntar. De data asta, au fost mai contradictorii decît de obicei. Pentru că e clar, această remiză ne încurcă. Nu în calculele calificării, să fim serioşi! Ne încurcă, ne bagă în ceaţă complet. Nu mai vedem care sînt obiectivele, care sînt priorităţile, care sînt criteriile convocărilor, ce fel de joc ne convine, ce fel de gazon?

“Asta este situaţia, am trăit o experienţă”, a constatat Victor Piţurcă. O experienţă sau un experiment, cui îi mai pasă? Nu mai contează decît pentru palmaresul şi moralul adversarilor. Apoi selecţionerul a reformulat teoria dispariţiei echipelor mici: “Nu este uşor, forţele s-au egalat în fotbalul mondial”. În cazul ăsta, ar fi util de ştiut dacă România a crescut ca

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°