Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apocalipsa după Rasputin – 23 august 2013

Publicat in Radical de Valcea, marți 20 august 2013 ·

Călugărul rus Grigori Rasputin a prezis, între altele, că Sfârşitul lumii va veni la 23 august 2013.

Grigori Rasputin, un celebru mistic rus care a avut o influenţă enormă asupra familiei ultimului ţar rus Nicolae al II-lea, a făcut unele profeţii despre viitor, dintre care unele chiar s-au îndeplinit. Supranumit “călugărul nebun”, el a prezis, între altele, că Sfârşitul lumii va veni la 23 august 2013, relatează luni portalul rus Psyteh.

Rasputin este cel care a prezis venirea noii puteri în Rusia imperială şi “munţi de oameni ucişi”, printre care nobili importanţi. “Apa din râul Neva se va păta cu sângele lor”, spunea el într-o faimoasă predicţie, înainte ca puterea bolşevică să masacreze cea mai mare parte a aristocraţiei ruse, inclusiv întreaga familie a ţarului Nicolae al II-lea. Ce-i drept, familia ţarului a fost ucisă la Ekaterinburg, în Urali, departe de Sankt-Petersburg.

Tot el, dacă ar fi să dăm crezare legendelor, a profeţit represiunile staliniste din anul 1937, ce aveau să se întâmple după 25 de ani şi “trei luni” după lovitura de stat bolşevică din 1917 . Rasputin şi-a anticipat chiar şi împrejurările morţii sale şi a vorbit explicit despre ele. Dacă va fi ucis de “simpli tâlhari dintre ţăranii ruşi”, ţarul Nicolae poate să nu-şi facă griji pentru soarta sa şi urmaşii săi vor fi la putere “o sută de ani sau mai mult”. În cazul în care va fi asasinat de nobilime – de “rude ale ţarului” – atunci viitorul Rusiei şi al familiei imperiale va fi teribil. Nobilii vor fi nevoiţi să fugă din ţară, iar, dintre “rudele ţarului”, nimeni nu va fi lăsat în viaţă, profeţise Rasputin cu puţin timp înaintea ca “urgia roşie” să se abată asupra Rusiei ţariste.

Grigori Rasputin a prezis şi evenimente îngrozitoare ce ţin de viitorul în general al Planetei: “Cutremurele vor deveni mai frecvente, apa şi pământul se vor deschide şi vor absorbi oameni şi obi

Articolul in Radical de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 6 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°