Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partenerii sociali se întâlnesc, miercuri, cu Emil Boc în legătură cu modificarea Codului Muncii

Publicat in Romania Libera, marți 1 februarie 2011 · · ·

Sindicatele şi o parte din patronate se vor întâlni, miercuri, cu premierul Emil Boc pentru a continua discuţiile legate de modificarea Codului Muncii, subiectele cele mai delicate fiind modul de aplicare a contractelor colective şi disponibilizările colective, potrivit Mediafax.

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, marţi, după o întâlnire între liderii celor cinci confederaţii sindicale, că aceştia au pregătit întâlnirea de miercuri cu premierul.

"Sper să finalizăm discuţiile pe punctele care vor fi dezbătute cu partenerii sociali şi să vedem argumentele reprezentanţilor Guvernului privind articolele pe care nu doresc să le accepte din propunerile noastre", a precizat Hossu.

Liderul Cartel Alfa a reamintit faptul că propunerile sindicatelor şi a unei părţi din patronate privind modificarea Codului Muncii sunt în concordanţă cu prevederile Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) şi în spiritul memorandumul tehnic al organizaţiei.

"Am discutat cu ceilalţi lideri de confederaţie pe articolele care s-au parcurs deja cu premierul şi am pregătit justificările pe punctele rămase nediscutate. Vom vedea care sunt punctele care rămân în discuţie şi care sunt cele pe care premierul nu acceptă să le discute fiind decizia coaliţiei", a mai spus Hossu.

După discuţia de miercuri dintre premier şi partenerii sociali vor urma o nouă întâlnire cu membrii coaliţiei de guvernământ şi discuţii cu partenerii sociali în urma cărora va fi finalizat un act normativ astfel încât Guvernul să-l poată aproba şi înainta Parlamentului prin procedură normală.

Potrivit lui Hossu, sindicatele nu au fost anunţate de reprezentanţii Guvernului care sunt articolele de modificare a Codului Muncii aflate în divergenţă totală.

"Bănuim că unul din punctele delicate este modul de aplicare al contractelor colective, iar un altul se referă la disponibi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum o ora
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 31 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 52 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 42 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 3 ore
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°