Printre numeroasele festivaluri care dau teatrului autohton de astazi aparenta unui peisaj efervescent, unde chiar se intampla ceva si unde lucrurile chiar se misca (desigur, in sensul bun al cuvantului; si nu numai al cuvantului), doua sunt cu precadere interesante. Este vorba despre Festivalul Dramaturgiei Romanesti de la Timisoara si despre Festivalul Comediei Romanesti (FestCo) din Capitala. Pe cel dintai nu l-am mai vizitat, din pricini de nepotrivire a programelor, de vreo doi ani; pe celalalt, in schimb, il cunosc, pot zice, indeaproape...
...ca una care participa nemijlocit, inca de la infiintarea reuniunii, la configurarea afisului ei: an de an, impreuna cu Ion Parhon si, pana acum, Cristina Modreanu, respectiv, de la editia de fata, Mihaela Michailov, vad si "selectionez" productii susceptibile sa intre, datorita in primul rand tematicii lor, sub simpatica palarie ce constituie emblema festivalului. Aceeasi palarie - desenata, ca si toate celelalte simboluri vizuale ale FestCo, de Horatiu Malaele - impodobeste, de altfel (era sa spun: alta Marie), si trofeele primite, la sfarsit, de castigatori, caci Festivalul Comediei Romanesti este, de fapt, un concurs. Aidoma celor mai multe dintre "suratele" sale.
Dar, daca in cazul acelora am exprimat nu o data retineri fata de acest statut, in cazul in speta nu am nicio obiectie; dimpotriva, cred ca premiile pot functiona ca stimulente nu numai in privinta includerii in repertoriul teatrelor a dramaturgiei nationale (asta, cu mai multa ori mai putina consecventa, se intampla oricum), ci si in privinta unei... - cum sa-i zic? - sporite osardii profesionale a artistilor implicati in montarea scrierilor dramatice care nu necesita traducere. Ce vreau sa spun? Nimic altceva decat ca, pentru multi actori, a juca in piese romanesti inseamna - inca - a bifa obligatii de serviciu. (Drept e ca unele dintr
