Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Închisoarea pe viaţă nu e suficientă“

Publicat in Adevarul, luni 12 aprilie 2010 · ·

Mama bărbatului dizolvat în acid sulfuric de un italian cere pedeapsa capitală pentru asasin. Sătenii din Coteana (judeţul Olt) vorbesc îngroziţi despre modul terifiant în care a fost omorât Mişu Ivan, care a fost un bărbat cuminte şi nu a creat probleme.

Familia lui Mişu Ivan, bărbatul omorât în Italia în 2007, crede că patronul la care lucra acesta şi care este principalul suspect de crimă făcea parte dintr-un clan mafiot. Rudele au aflat de moartea românului de la televizor, în urmă cu două zile.

„Pentru ce să-l omoare aşa, pentru cinci litri de benzină? De-aia l-au şi ars, pentru că i-au vândut organele", a spus printre lacrimi Elena Ivan (60 de ani), mama lui Mişu. În urma victimei a rămas o mamă sfâşiată de durere care nu-şi doreşte decât ca ucigaşul fiului ei să aibă aceeaşi soartă.

„Am auzit că vor să-i dea închisoare pe viaţă, dar nu e suficient pentru ce i-a făcut el băiatului meu. Eu l-aş lua, l-aş atârna de un copac şi i-aş da foc de viu ca să vadă şi el ce a pătimit băiatul meu", a spus mama lui Mişu.

Tatăl său nu a mai rezistat neştiind nimic despre fiul său, şi, în urmă cu o lună, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Greci, unde se află sub tratament. Mama, sora şi cumnatul lui Mişu Ivan se pregătesc de înmormântare. „Am cumpărat tot ce ne trebuie. Aşteptăm doar certificatul de deces", a mai povestit mama lui Mişu Ivan.

Au bănuit crima

Mişu Ivan, românul ucis

Bărbatul în vârstă de 42 de ani a plecat la muncă în Italia în 2007, după ce soţia sa a divorţat de el. La început, a păstrat legătura cu familia sa, apoi nu a mai dat niciun semn de viaţă.

„A vorbit cu noi vreo trei luni de când a plecat acolo. Ne suna seară de seară şi ne întreba ce facem, până şi de câinele lui se interesa. Ne-am dat seama că ceva se întâmplă cu el şi ne gândeam că nu mai trăieşte, dar nu aş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 44 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 21 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Netanyahu anunţă închiderea Al-Jazeera în statul evreu

News.ro acum o ora
Guvernul israelian a "decis în unanimitate" că postul qatarez Al-Jazeera va fi "închis în Israel", a anunţat premierul Benyamin Netanyahu într-un mesaj pe X, fără a da mai multe detalii despre măsurile luate. Ministrul israelian al Comunicaţiilor, S

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°