Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clopoţelul a sunat şi la penitenciar

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 septembrie 2007 ·

Aproape 100 de deţinuţi de la Penitenciarul Craiova, care s-au decis să se înscrie la şcoală, şi-au cunoscut ieri învăţătorii şi profesorii.Penitenciarul Craiova, fostul Penitenciar cu Regim de Maximă Siguranţă, a găzduit ieri deschiderea anului şcolar pentru deţinuţii care s-au înscris în învăţământul primar şi gimnazial. La nivel primar sunt 40 de persoane private de libertate, iar la cel gimnazial, 52. În acest an se vor organiza pentru prima dată în Penitenciarul Craiova şi cursuri de învăţământ primar pentru deţinute. Învăţătorii şi profesorii care le vor preda sunt din cadrul Liceului Teoretic „Tudor Arghezi“ din Craiova. „Pentru că dreptul la educaţie este fundamental pentru orice persoană, iar şcolarizarea persoanelor private de libertate trebuie să fie integrată în sistemul naţional de învăţământ, structura cursurilor va fi stabilită de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. De asemenea, ISJ va asigura prezenţa cadrelor didactice din cadrul Liceului Teoretic «Tudor Arghezi» din Craiova“, a explicat Daniel Barbu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Craiova.

Pe băncile şcolii la 61 de ani Din cei 92 de deţinuţi înscrişi anul acesta la cursurile şcolare, zece au fost în clasa I. Cel mai bătrân şcolar are 61 de ani, este în clasa a III-a şi a explicat că îşi doreşte ca până la terminarea pedepsei să promoveze şi clasa a VIII-a. „Am venit la şcoală ca să învăţ să citesc pentru că nu ştiu deloc. Mai am cinci ani de pedeapsă şi vreau să termin opt clase până mă eliberez“, a spus Florea Costică.

Pentru prima dată, anul acesta au fost înscrise la cursurile şcolii şi 11 deţinute. Femeile nu vor sta în bănci cu bărbaţii, pentru că aceştia din urmă vor învăţa în corpul principal al şcolii, în trei săli de clasă, iar elevele vor fi instruite într-un spaţiu amenajat în cadrul secţiei de deţinere.

Beneficii

Conform legii, deţinuţii care participă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 2 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum 30 minute
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Ryanair: Tarifele din această vară vor fi mai scăzute, deşi avioanele nu vor fi pline

Mediafax acum 30 minute
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat luni că cererea generală de zboruri a fost „pozitivă", dar a avertizat că „preţurile recente se situează sub aşteptările firmei", raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Directorul execut

Comisia Europeană își explică ajutorul acordat Iranului pentru găsirea elicopterului prezidenţial

HotNews acum 30 minute
Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit duminică pentru căutarea elicopterului în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost acordat fără „motivaţii politice”. Amintim că preşedintele iranian Ebrahim Raisi și min

Preşedintele Andrzej Duda: Polonezii cunosc sentimentul de şoc după pierderea bruscă a unor lideri politici

News.ro acum o ora
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, se numără printre primii lideri europeni care au comentat accidentul de elicopter din Iran, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Ebrahim Raisi şi ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian. El a amintit de

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°