Lucian Dan TEODOROVICI
Circul nostru va prezinta:
Editia a II-a revazuta
Editura Polirom, Colectia „Ego. Proza“, Iasi, 2007, 216 p.
Lucian Dan Teodorovici isi reediteaza, la cinci ani de la aparitie, in cadrul colectiei „Ego. Proza“ a Editurii Polirom, pe care o coordoneaza, romanul care, practic, l-a consacrat, Circul nostru va prezinta:. O editie cartonata, revazuta de autor si avind la final o serie de „Referinte critice selective“ – fragmente din cronici ale cartii scrise intre 2002-2006. Autor al volumelor Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi (roman, 1999, 2005), Lumea vazuta printr-o gaura de marimea unei tigari marijuana (povestiri, 2000), 96.00. Povestiri (proza scurta, on-line, 2002), Audienta 0 (proza scurta, on-line, 2003), Atunci i-am ars doua palme (povestiri, 2004) si coautor (alaturi de Florin Lazarescu si Dan Lungu) al volumului de povestiri Pas question de Dracula (Paris, 2007), Lucian Dan Teodorovici este unul dintre scriitorii de virf ai tinerei generatii in mare parte create, in ultimul deceniu, de chiar aceasta colectie pe care o coordoneaza. Debutata cu romane controversate (69 de Ionut Chiva, Fisa de inregistrare de Ioana Baetica, Realk de Dragos Bucurenci, romanele Claudiei Golea etc.), colectia a impus ulterior o serie de nume importante ale ultimilor ani, printre care: Filip Florian, Matei Florian, Ana-Maria Sandu, Cecilia Stefanescu, Dan Lungu, Florin Lazarescu, T.O. Bobe, Cezar Paul Badescu.
Lucian Dan Teodorovici face parte din aceeasi familie de spirite ca Dan Lungu si Florin Lazarescu (cu totii originari din Moldova), alaturi de care face dovada unui anume histrionism, unui umor social de multiple conotatii. Ce e interesant e ca, la recitire, primeaza impresia ca, de fapt, romanul lui Lucian Dan Teodorovici nu se situeaza pe linia realismului minimalist, cu tenta soci