Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rudolph Giuliani şi John McCain, doi republicani în lupta pentru Casa Albă

Publicat in Adevarul, luni 19 februarie 2007 ·

Republicanul Rudolph Giuliani (foto stânga) este fostul primar-erou al metropolei New York, care s-a dovedit atât de bun conducător cu ocazia atacurilor de la 11 septembrie 2001. John McCain Republicanul Rudolph Giuliani (foto stânga) este fostul primar-erou al metropolei New York, care s-a dovedit atât de bun conducător cu ocazia atacurilor de la 11 septembrie 2001. John McCain (foto dreapta) este politicianul care, în urmă cu opt ani, era preferatul republicanilor. Aceştia îl votau cu entuzisam, în procente uluitoare de peste 90% şi, se spune, dacă el nu se retrăgea din cursă, George W. Bush n-ar fi trecut niciodată de alegerile preliminare din partid. Prin urmare, alegerile din cadrul Partidului Republican au deja cele două vedete. Giuliani e mai tânăr Între cei doi candidaţi există o diferenţă de vârstă. Rudy Giuliani are 62 de ani, iar McCain a împlinit 70. Dacă va fi ales, John va ajunge la Casa Albă la "venerabila" vârstă de 72 de ani şi ar trebui să locuiască acolo până la 80. "Nu e aşa de mult", spune zâmbind John McCain, care le aminteşte detractorilor că mama lui şi sora ei geamănă trăiesc amândouă şi au 95 de ani. McCain este mai sănătos Pe de altă parte, Rudolph a fost operat pe cord deschis şi, în urmă cu câţiva ani, a refuzat să mai candideze pentru postul de primar al New Yorkului, pe care l-ar fi câştigat imediat, pe motiv de sănătate. "Nu sunt bolnav", se apără Rudy, care face haz de aventurile sale alături de noua soţie, dar amintirea scandalului conjugal în care a fost implicat i-a făcut mai mult rău decât bine. Sondajele spun că va fi o luptă Conform sondajelor Gallup, dacă republicanii ar vota mâine, Giuliani ar obţine 40%, iar McCain doar 25%, restul, de 35%, urmând să se decidă între cei doi, în timpul campaniei electorale. McCain va încerca să se dovedească tânăr ca spirit şi mizează pe dosarul său militar,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 55 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°