Echipa naţională de volei feminin a României a fost învinsă, joi, la turneul de la Varna, de reprezentativa Bulgariei, cu scorul de 3-0, în Grupa A a Ligii Europene.
Scorul pe seturi a fost 11-21, 9-21, 15-21, după 49 de minute de joc.
Tricolorele vor juca vineri, cu Turcia, şi sâmbătă, cu Ungaria, acestea fiind ultimele două partide din faza grupelor.
La primul turneu din cadrul competiţiei, de la Bursa, tricolorele au obţinut o singură victorie, 3-2 cu Bulgaria, fiind învinsă apoi de Turcia şi de Ungaria, cu acelaşi scor, 1-3.
Al doilea turneu a avut loc la Kecskemet, tricolorele învingând Turcia, cu 3-0, şi Ungaria, cu 3-2, dar cedând în faţa Bulgariei, cu 2-3.
Cel de-al treilea turneu, desfăşurat la Craiova, a adus României trei victorii, 3-0 cu Ungaria, 3-2 cu Bulgaria şi 3-1 cu Turcia.
Liga Europeană se desfăşoară cu opt echipe, împărţite în două grupe. Din Grupa B fac parte Germania, Serbia, Israel şi Belgia.
La Turneul Final al Ligii Europene (13-14 iulie) este calificată direct Bulgaria, în calitate de naţiune organizatoare, ei urmând să i se alăture echipa de pe locul secund din grupa A şi primele două clasate din grupa B.
Forul european de profil a impus schimbări de regulament în competiţie, cea mai importantă fiind faptul că seturile se vor încheia la 21, nu la 25, cu excepţia setului cinci, decisiv, care se va juca tot până la 15.
sursa: Mediafax
Echipa naţională de volei feminin a României a fost învinsă, joi, la turneul de la Varna, de reprezentativa Bulgariei, cu scorul de 3-0, în Grupa A a Ligii Europene.
Scorul pe seturi a fost 11-21, 9-21, 15-21, după 49 de minute de joc.
Tricolorele vor juca vineri, cu Turcia, şi sâmbătă, cu Ungaria, acestea fiind ultimele două partide din faza grupelor.
La primul turneu din cadrul competiţiei, de la Bursa, tricolorele au obţinut