Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorul Nicoleta Cîrnaru este este unul dintre profesorii cu care Alexandria se mândreşte!

Publicat in Adevarul, luni 30 ianuarie 2012 ·

Doamna profesoară a început să le desluşească elevilor tainele limbii române din anul 1996, chiar dacă iniţial se pregătea pentru o meserie în chimie-biologie. “Lectura m-a determinat să devin profesor de limba şi literature română. În copilărie îmi plăcea foarte mult să citesc. Deşi am absolvit un liceu cu profil biologie-chimie, singurele materii care mi-au atras atenţia au fost istoria şi limba română”, povesteşte profesorul Cîrnaru.

Deşi nu este foarte mulţumită de partea pecuniară a acestei meserii, doamnei Nicoleta Cîrnaru nu-i pare rău că a ales profesoratul. “În această branşă nu satisfacţiile financiare primează. Sunt mulţi elevi care, atunci când intră la liceu, nu ştiu nici măcar să scrie corect în limba română. Dacă după 4 ani îi aduc totuşi la nivelul clasei a 8-a, adică să fie capabili să-şi exprime şi ei opinia şi să scrie lizibil, fără prea multe greşeli, eu mă declar mulţumită. E foarte multă muncă, dar orice elev merită o şansă”, a spus profesorul.

De-a lungul carierei, doamna profesoară a predat la mai multe şcoli şi licee din Teleorman, ultimii ani găsind-o totuşi la catedra Grupului Şcolar Agricol din Alexandria. A adunat amintiri frumoase de peste tot şi spune că s-a simţit „acasă” oriunde a predat. Chiar dacă nu ar schimba cu nimic altceva meseria pe care o practică, Nicolata Cîrnaru spune că marea durere a oricărui profesor de limba şi literatura română este faptul că elevii nu mai citesc. „Înainte se citea de plăcere, dar acum elevii nici când sunt obligaţi nu o mai fac. E mult mai simplu să acceseze internetul şi să ia de-a gata toate informaţiile de care au nevoie, decât să deschidă o carte. Asta e problema. Nu am nimic împotriva calculatorului, pentru că şi eu îl folosesc, dar pentru pentru limba română acest instrument nu a avut rezultate benefice”, a conchis profesoara Cîrnaru.

Nicoleta Cîrnaru este unul dintre cei cinci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 50 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”

News.ro acum 9 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a c

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°