Am fost plecat o săptămînă din România şi, prin urmare, nu am mai putut urmări fascinantele programe ale televiziunilor noastre. Cu siguranţă, am ratat o mulţime de lucruri interesante.
Cînd am plecat era mare agitaţie pe posturile de ştiri în legătură cu schimbarea siglei Partidului Democrat-Liberal. Se întorceau pe toate părţile variantele posibile, se analiza oportunitatea mărului, a ancorei sau a rozei vînturilor. Ce mai freamăt, ce mai vuiet! Şi dă-i şi toacă ore-n şir această cestiune arzătoare la ordinea zilei!
Cînd am revenit în România, nimeni nu mai vorbea despre acest subiect. Cum se poate una ca asta? O asemenea problemă de care depinde viaţa atîtor semeni ai noştri şi viitorul însuşi al naţiunii să fie lăsată de izbelişte? Iată că a fost lăsată... Eu zic că ar fi meritat cel puţin un referendum, la cît erau spiritele de încinse.
Cînd m-am întors, Dumnezeul jurnaliştilor de ştiri i-a binecuvîntat cu un viscol – şi, cu ocazia aceasta, am avut parte de o avalanşă de titluri apocaliptice, din seria „Şoc şi groază sub nămeţi“. Iadul este, bineînţeles, „alb“. Dar toată această mană cerească se pare că nu a fost de ajuns pentru neostoita poftă a ştiriştilor pentru senzaţional. Mai era nevoie şi de ceva ciomăgeală. Şi s-a găsit şi aşa ceva: un şofer de autobuz aflat – se zice – sub influenţa alcoolului l-a luat la pumni şi la picioare pe un sărman călător. Dumnincă seara, după ce s-a trecut în revistă problema viscolului, emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3 a vrut să fie originală: a dedicat un amplu spaţiu acestei cafteli şi a găsit de cuviinţă, după ce a dat înregistrarea de nu ştiu cîte ori, să ilustreze şi cu alte filmuleţe cu bătăi, culese de pe YouTube. Bineînţeles, motivul clamat era unul de profund civism: cum de nu intervine nimeni cînd doi sau mai mulţi oameni se bat în plină stradă? Problema era că în unele filmule