Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poezii

Publicat in Romania Literara, vineri 3 martie 2006 ·

Chiar aşa

Chiar aşa.

Despre dictaturi, brune, verzi sau roşii,

despre închisori şi lagăre de concentrare,

nu se poate scrie imediat. Avem

nevoie de decantări, se cuvine

să lăsăm să treacă un timp, ca să se zvânte

sângele de pe răni, cadavrele să-nflorească,

din cenuşă să se înalţe,

cu un elan exemplar,

înflăcăratele păsări Phoenix.

Se poate spera, de asemenea,

să se diversifice evantaiul cromatic

până la cele şapte culori al curcubeului, plus

altele câteva, interferente, evitându-se

plictisitoarea monotonie.

Unde mai pui

că atâta urlet, atâtea gemete

ar bruia Lectura.

Deocamdată,

tocmai m-am întors de la înmormântarea

unui foarte bun prieten. Nu-mi place

să bârfesc, dar

aperitivul şi friptura de la pomană

puteau fi ceva mai consistente

şi mai gustoase. şi vinul

mai puţin acru.

Iar măgarul ăla de la Veterinară

a spus din nou un banc prost cu tauri.

şi apoi, ca fundal muzical,

pentru atmosferă,

puteau alege

şi Bruckner în loc de veşnicul

Chopin şi Chopin.

Deocamdată, atât. Până

la următorul poem

nu mai am

aproape nimic de adăugat.

Ritmuri şi zgomote

Coborând aceste trepte de piatră,

îmi închipui sunetul pe care-l va fi făcut

în urmă cu vreo jumătate de veac

capul burghez, reacţionar,

căzut de pe-o muche pe alta, sângerând,

al unui mare istoric român

târât cu picioarele înainte pe scările temniţei

după un ultim interogatoriu

demascator şi foarte revoluţionar.

O solemnă asociere de termeni

ar putea, aşadar, evoca

zguduirile tunătoare ale Istoriei.

Altele, mai modeste,

ar tri

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum o ora
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Încep înscrierile pentru grădiniţele de vară în București. Când și cum îți poți înscrie copilul

Ziare.com acum 22 minute
Înscrierile pentru grădiniţele de vară din Sectorul 6 încep pe 3 iunie și se vor face online, pe site-ul Primăriei, până pe 6 iunie. Rezultatele vor fi afişate pe 11 iunie. Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au scris, joi, 30 mai, pe Facebook, că

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 5 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Irina Begu, calificare în turul trei la Roland Garros - A eliminat ocupanta locului 29 WTA

HotNews acum 31 minute
​Irina Begu s-a calificat în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în două seturi pe Linda Noskova, scor 6-4, 6-2. Irina BeguFoto: Kirsty Wigglesworth / AP / Profimedia >> Una dintre cele mai în formă jucătoare din circuitul WTA, eliminată

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Carambol cu două camioane și un autoturism în Mureș. Pompierii au intervenit de urgență pentru salvarea celor 8 răniți FOTO

Ziare.com acum o ora
Intervenție de urgență a pompierilor, într-o localitate din județul Mureș, după ce două camioane şi o maşină au fost implicate, joi seară, 30 mai, într-un grav accident rutier. "Pompierii militari din cadrul Departamentului Târgu Mureş au fost solic

Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina: Kievul primește armament în valoare de 500 de milioane de euro

G4Media acum o ora
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa, citată de Agerpres. Pistorius a făcut anunţul la Odesa, unde s-a întâlnit cu

Vaticanul se opune folosirii de către Ucraina a armelor primite de la aliați pe teritoriul Rusiei. ”Poate declanșa o escaladare”

Ziare.com acum 3 ore
Folosirea de către Ucraina, pe teritoriul Rusiei, a armelor livrate de aliații NATO ar declanşa o "escaladare incontrolabilă" a conflictului, a atenţionat joi, 30 mai, secretarul de stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, transmite ANSA.

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Vremea

București
acum

19°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

17°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°