Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măruţă, pirandă în prima ediţie „Happy Hour“ din acest an

Publicat in Adevarul, duminică 8 ianuarie 2012 ·

Cătălin Măruţă se întoarce pe micile ecrane, în prima ediţie din acest an a emisiunii „Happy Hour“ de la ProTv, astăzi, de la ora 17.45.

După ce a petrecut o scurtă vacanţă în Poiana Braşov, alături de soţia sa, Andra, şi de fiul lor, David, Măruţă încearcă să-şi revină „după lenea şi mesele de Sărbători" şi să fie în formă pentru fanii emisiunii. Diseară, telespectatorii vor putea savura o farsă făcută Ionelei Prodan şi îl vor vedea pe Măruţă costumat în pirandă, cu fuste lungi, perucă şi bănuţi în plete. Ajutat de echipa de la „Happy Hour", realizatorul TV îi va strica păcălitei micul dejun şi o va agasa cu rugăminţi de citire în cărţi şi invitaţii la petreceri de botez.

„Am filmat o farsă pe care i-am facut-o Ionelei Prodan - asta aşa, ca de Sfântul Ion, când a fost şi onomastica ei. Şi mai avem pregătite sau în curs de pregătire destule surprize! Începutul de an va fi incendiar la «Happy Hour» . Chiar în prima săptămână vom avea o exclusivitate foarte aşteptată, despre care vom vorbi la momentul potrivit", a declarat Măruţă pentru „Adevărul". Prezentatorul promite că va continua să facă farse vedetelor, cât timp vor avea priză la public, şi ne asigură că exclusivităţile îşi vor face loc în emisiune chiar din prima săptămână.

„Le vom continua, cel puţin atâta vreme cât publicul le va savura ca până acum. Am constatat că sunt foarte bine primite de către cei de acasă şi asta mă bucură, fiindcă sunt şi printre preferatele mele. Dar nici vorbă să ne limităm la farse, vom avea surprize multe, de tot felul: dialoguri şi dezvăluiri în exclusivitate (chiar în prima săptămână pregătim ceva), filmări inedite, invitaţi excepţionali", a mai precizat Cătălin Măruţă.

Din noul sezon al emisiunii nu vor lipsi nici subiectele arzătoare ale zilei, oamenii momentului şi secretele din showbiz. Telespectatorii vor mai descoperi şi poveşti de viaţă despre succe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°