Cum m-a convins Adrian Nastase ca presedintii Camerei si Senatului trebuie schimbati.
Toata disputa despre inlaturarea lui Nastase si Vacaroiu a fost mai degraba neinteresanta. Obsesia Puterii de a-i schimba arata o coalitie fara o agenda serioasa, asa ca trebuie sa isi inventeze statii de supravietuire. Argumentul ca peste tot in lume sefii parlamentului au culoarea guvernului a fost prost si usor de demontat.
De cealalta parte, PSD este ridicol cind spune ca e un atac la democratie. Schimbarea presedintilor Camerelor nu este anti-constitutionala. Nu reiau aici argumentatia, Cristian Pirvulescu a facut-o foarte bine.
Socialistii europeni care au luat pozitie au spus ca e o greseala politica, dar nu au riscat sa cada in ridicol, spunind ca, fara Vacaroiu sef la Senat, se duce democratia de ripa in Romania.
Nu vad aparind o fraza despre aceasta problema in raportul de tara al Comisiei Europene, asa cum, in vremea guvernului Nastase, au aparut paragrafe intregi despre (ne)libertatea presei, despre racolarile abuzive ale primarilor sau despre presiunile politice din justitie.
Cita vreme a ramas in zona micilor faulturi politice, dezbaterea a avut miza mica. Dar declaratia lui Nastase legata de suspendarea Presedintelui m-a convins ca cei doi pesedisti nu mai trebuie sa fie sefi la Parlament. Procedura de suspendare este usor de pus in practica. PSD are treimea de parlamentari necesari pentru a face propunerea. Am intra apoi intr-o nebunie a negocierilor.
Daca s-ar ralia PRM, PUR si doar citiva politruci cumparati, sau UDMR, ar putea chiar ajunge la majoritatea simpla prin care Presedintele este suspendat pina la organizarea referendumului. Si, aici este punctul-cheie, Presedinte ar deveni Nicolae Vacaroiu (apoi, in ordinea constitutionala, Adrian Nastase).
Nu cred ca Basescu ar avea proble
