„Țesătura” Iași, înființată acum mai bine de un secol, deținea la un moment dat locul I în producția de pânzeturi românești. Avea 900 de salariați în 1934 și peste 2000 în 1960. Acum, e-un câmp nivelat în mijlocul Iașilor. De-o unitate etalon a industriei ușoare s-a ales praful și pulberea! Fusese dotată cu utilaje moderne care, în alte țări, funcționează bine-mersi și azi.
La noi, nimic nu merge! Locul marii fabrici va fi luat, firește, de (încă) un super-market... Mi-a adus cineva două simandicoase albume-unicat: unul din 1935, altul din 1939, editate de Consiliul de Administrație al Fabricii „Țesătura”. Să nu credeți că, pe vremea aceea, funcționau alte criterii în numirea membrilor Consiliilor. Ba, aș spune, aranjamentele se făceau și la mai față de cortină – numai că, pare-se, nu erau așa de păguboase. În 1935, președintele Consiliului la „Țesătura” era politicianul Mihail Manoilescu, păstrat în fila istoriei cu rang de prim-ministru și titular al mai multor ministere (avea să-și sfârșească zilele în pușcăria de la Sighet). În 1910, la înființare, președinte era rectorul-politician G.A. Mavrocordato, pe care l-am mai aflat și în Consiliile de Administrație ale marilor societăți petroliere „Columbia”, „Aqvila” ș.a. Citez din Introducerea la albumul din 1935, când „Țesătura” sărbătorea 25 de ani: „ ...lipsea experiența industrială propriu zisă și mai cu seamă încrederea în posibilitatea de existență a unei fabrici indigene. Această neîncredere, pe care avea s-o întâlnească la fiecare pas conducerea fabricii, era foarte explicabilă pentru epoca aceea, când țara noastră era socotită eminamente agricolă și orice inițiativă pe teren industrial era întâmpinată cu indiferență”.
Explicabilă atunci, inexplicabilă acum, când nici eminamente agricolă nu mai e România, importatoare a 70% din produsele alimentare – cât despre „industrială”, ce să mai vor
