Ucraina si Kazahstanul, tari ale caror piete de actiuni au inregistrat unele dintre cele mai slabe performante din acest an, ii indeparteaza pe investitori prin incercarile de a preintampina iesirile de capital, scrie Bloomberg.
Ucraina a cerut bancilor in aceasta luna sa achizitioneze si sa vanda moneda locala, grivna, la o rata nu mai mica de un prag stabilit in fiecare zi de catre banca centrala. Pe de alta parte, parlamentul Kazahstanului se pregateste sa confere presedintelui autoritatea de a obliga exportatorii sa vanda guvernului castigurile in moneda straina pentru moneda locala (tenge).
"Daca ai fonduri intr-o tara care impune anumite controale, aceasta este o problema si incercam sa ne retragem din acea zona", a declarat Andrew Bosomworth, manager de fond in cadrul Pacific Investment Management. "Cea mai buna modalitate de a atrage fonduri private care sa ramana este sa oferi un mediu propice pentru investitii".
Cele doua tari si-au devalorizat monedele si au preluat bancile cu probleme in ultimele sase luni, in conditiile in care recesiunea globala a redus cererea de exporturi in acelasi timp in care criza pietelor de credit a blocat investitiile straine.
Indicele pietei ucrainene de actiuni a inregistrat o scadere de 26% in acest an, iar cel al Kazahstanului a pierdut 28%.
Rezervele valutare ale Ucrainei s-au redus cu o treime in decurs de sase luni pana in februarie, cea mai mare parte a acestei reduceri de 12 miliarde de dolari datorandu-se achizitiilor de moneda locala ale bancii centrale, arata Ivan Tchakarov, economist in cadrul firmei Nomura.
Moneda locala, grivna, s-a depreciat cu 37% in raport cu dolarul din luna septembrie, in contextul in care vanzarile de otel, cel mai important produs de export al tarii, au scazut cu 50% intr-un an pana in februarie, iar coalitia de guvernamant s-a prabusit.
Presedintele