* Labirintul lui Pan / El laberinto del fauno (Mexic-Spania, 2006), de Guillermo del Toro.
Ce-ar trebui să ştiţi înainte de a intra la Labirintul lui Pan? Că trebuie neapărat să intraţi. Că veţi păşi într-o lume de basm. Că o lume de basm nu e întotdeauna o lume diafană, igienizată, securizată împotriva şocurilor serioase. Că uneori (de exemplu, în tradiţia realist-magică), în plămada din care sînt făcute visele intră şi pămînt amestecat cu sînge şi cu scîrnăvie umană de toate felurile. Apetenţa regizorului mexican Guillermo del Toro spre magie, spre oroare, spre emoţie este atît de naturală şi atît de viguroasă (chiar înspăimîntător de viguroasă), încît nici măcar Hollywoodul n-a reuşit s-o anemieze: înainte de a se duce în Spania ca să facă Labirintul lui Pan, el a poposit la Hollywood ca să facă Hellboy (2004), care, pe lîngă faptul că e un film despre un drac care fumează trabuce şi apără omenirea, mai este şi unul dintre ultimele filme la care am plîns.
Acţiunea noului film se petrece în 1944, la cinci ani de la terminarea războiului civil, într-o garnizoană franchistă înconjurată de păduri ce încă mai adăpostesc rebeli republicani. Comandantul garnizoanei, căpitanul Vidal (Sergi López), şi-a chemat lîngă el soţia gravidă (deşi drumul greu i-a pus în pericol sarcina), pentru că "un fiu trebuie să se nască acolo unde e tatăl său". Gîndul că fiul respectiv ar putea să fie de fapt o fiică nici măcar nu trece prin mintea lui Vidal - în lumea pe care încearcă el s-o construiască, totul se va reduce la taţi şi fii. Ceea ce o lasă complet pe dinafară pe fiica lui vitregă, Ofelia (Ivana Baquero), care a venit cu mama ei. Cu alte cuvinte, o lasă perfect disponibilă pentru întîlnirea cu fantasticul. "Pentru ca basmul să poată începe" - scria psihanalistul Bruno Bettelheim - "copilul trebuie să se găsească într-un moment din viaţa lui în care fără ajutoru