Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid este peţită de Taher!

Publicat in Adevarul, marți 4 martie 2008 · ·

Prima scenă fotbalistică românească a fost zguduită, ieri, la ivirea zvonului conform căruia George Copos ar fi înstrăinat 80% din acţiunile clubului Rapid. Noul proprietar al

Prima scenă fotbalistică românească a fost zguduită, ieri, la ivirea zvonului conform căruia George Copos ar fi înstrăinat 80% din acţiunile clubului Rapid.

Noul proprietar al pachetului majoritar de acţiuni al clubului de sub Podul Grant ar putea fi, potrivit aceluiaşi zvon, omul de afaceri de origine arabă Fathi Taher, a cărui avere este estimată la 300 milioane de euro. Tranzacţia ar fi fost efectuată prin intermediul SC Griro, controlată de Taher şi Nicolae Badea, altminteri preşedintele CA al Dinamo Bucureşti.

Înţelegerea ar fi fost anteparafată printr-un Memorandum. Atât George Copos, cât şi Fathi Taher au negat semnarea vreunui Memorandum în acest sens. Copos şi Taher au recunoscut totuşi că s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute atât la sediul Griro, cât şi într-un local bucureştean, dar au adăugat că nu au perfectat niciun fel de Momorandum.

Pe de altă parte, patronul stelist Gigi Becali s-a arătat convins de faptul că George Copos ar fi împrumutat, de fapt, 10 milioane de euro de la Fathi Taher, iar suma ar fi fost "garantată" cu 80% din acţiunile clubului giuleştean. George Copos a negat şi această variantă, iar Fathi Taher a răspuns ironic, declarând că el ar fi fost cel care ar fi luat bani împrumut de la patronul giuleştean, dar... o mie de euro!

Taher a recunoscut totuşi că nu ar fi dezinteresat de o eventuală preluare a clubului Rapid, în cazul în care acesta ar fi de vânzare. George Copos şi Fathi Taher au mai "colaborat" şi în trecut, în ceea ce priveşte clubul Rapid Bucureşti. Taher a şi recunoscut, ieri, că a "ajutat" şi "sponsorizat" clubul giuleştean atunci când l-a adus, ca antrenor, pe Viorel Hizo.

Griro e fosta Griviţa Roş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°