Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa: De două ori mai multe meserii accesibile românilor şi bulgarilor

Publicat in Vremea Noua, luni 15 octombrie 2012 ·

Accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Franţa a fost extins la 291 de meserii, faţă de cele 150 din prezent, în sectoare unde angajatorii au dificultăţi în a recruta, potrivit unei hotărâri de guvern publicate duminică în Jurnalul Oficial, informează AFP.

Hotărârea este semnată de ministrul de Interne, Manuel Valls, şi de cel al muncii, Michel Sapin.

Printre domeniile în care este autorizat accesul românilor şi bulgarilor se numără frizerie, tinichigerie auto, transport de mobilă sau întreţinerea spaţiilor verzi. Lista completată acoperă majoritatea sectoarelor, în special cel al construcţiilor (muncitor, montor, proiectant), cel hotelier (bucătar, ospătar), cel agricol, piscicol, industrial (sudor, mecanic) şi comercial. Pe listă se află, de asemenea, funcţii în domeniul informatic, bancar şi financiar.

Relaxarea accesului pe piaţa muncii a fost anunţată la 22 august de guvernul francez, în acelaşi timp cu eliminarea taxei pe care angajatorul trebuie să o plătească pentru a recruta cetăţeni din România şi Bulgaria, de unde provin mulţi romi aflaţi în prezent în Franţa.

Românii şi bulgarii sunt supuşi restricţiilor pe piaţa franceză a muncii până la sfârşitul lui 2013. În afară de faptul că trebuie să practice o meserie autorizată, aceştia trebuie să dispună şi de o autorizaţie de muncă eliberată de prefectură.

Pentru guvernul francez, dublarea listei de meserii autorizate răspunde în acelaşi timp la două preocupări majore – pe de o parte, ‘anticiparea progresivă a intrării României şi Bulgariei în dreptul comun aplicabil tuturor cetăţenilor comunitari, care va surveni cel târziu la 31 decembrie 2013′, iar pe de altă parte, facilitarea ‘inserţiei’ acestora prin ‘acţiuni concrete’, accesul la piaţa muncii fiind ‘una dintre principalele chei ale acestei inserţii’, se menţionează într-un comunicat de presă al celor două ministe

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul de interne iranian: Un elicopter dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele Raisi al Iranului a efectuat o aterizare forţată

News.ro acum 14 minute
Unul dintre elicopterele dintr-un grup care îl transporta pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi a aterizat forţat şi echipele de salvare sunt în drum spre locul incidentului, a declarat duminică ministrul de Interne al Iranului, Ahmed Vahidi, relate

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum o ora
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Accident pe Dunăre, lângă Budapesta. Doi oameni au murit și cinci sunt dispăruți după ce două ambarcațiuni s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit, iar cinci sunt date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta, a anunţat poliţia duminică, 19 mai, citată de Reuters. Cadavrele

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 32 minute
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum o ora
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 3 ore
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 22 minute
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Hillary Clinton la Sofia: Egalitatea femeilor rămâne problema nerezolvată a secolului 21

News.ro acum 2 ore
Drepturile femeilor rămân problema nerezolvată a secolului 21, cu o nevoie presantă de a sprijini femeile tinere în obţinerea de educaţie şi abilităţi pentru a-şi realiza potenţialul. Acest sentiment a fost exprimat de Hillary Clinton în cadrul unei

Suceava: Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule, ridicate de poliţişti după ce au fost făcute 25 de percheziţii - FOTO

News.ro acum 4 ore
Aproape şase tone de motorină, bani şi vehicule au fost ridicate de poliţiştii din Suceava după ce au fost făcute 25 de percheziţii domiciliare. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au anunţat că a fost organizată o acţiune

Răducanu se retrage din calificările turneului de la Roland Garros

Mediafax acum 35 minute
Turneul calificărilor preliminare este programat să înceapă luni, 20 mai. Pentru că în prezent se află în afara Top 200 mondial, Răducanu s-a înscris iniţial la Grand Slam-ul pe zgură, solicitând prezenţa datorită clasamentului protejat, de pe locul

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°