Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Mitrea, arhitect clujean: „Fără o analiză serioasă, în 30 de ani vom fi ca Petroşaniul“

Publicat in Adevarul, luni 12 decembrie 2011 ·

Clujeanul Vasile Mitrea, câştigătorul celui mai important premiu acordat arhitecţilor din România pentru întreaga activitate, susţine că fără un plan cu bătaie lungă, Clujul riscă să devină un oraş monindustrial.

Gala premiilor acordate de Ordinul Arhitecţilor din România a fost organizată sâmbătă, de la ora 18.00, la Casa Matei din Cluj. Cu acest prilej, Vasile Mitrea, unul din cei mai importanţi arhitecţi ai Clujului, a primit premiul „Opera Omnia", cea mai important distincţie obţinută de un architect pentru întreaga activitate. În interviul acordat pentru „Adevărul de Cluj", Vasile Mitrea susţine că stadionul „Cluj Arena" este un proiect spectaculos, că Bună Ziua este un „cartier prost gândit, prost construit" şi că în următorii 30 de ani, dacă nu se va realize un plan urbanistic de perspectivă, Cluj-Napoca riscă să rămână un oraş fără investitori.

Reporter: Ce se va întâmpla cu domeniul urbanistic din Cluj-Napoca acum, după arestarea primarului Sorin Apostu, în condiţiile în care DNA spune că acesta a întârziat intenţionat eliberarea unor autorizaţii de construcţii?

Arhitect Vasile Mitrea: Problema cu edilii Clujului e mai complexă. Nu au o viziune de perspectivă, se gândesc toţi doar la mandatul lor propriu şi atât. Nu se uită la ce s-a făcut înaintea lor şi nici nu se gândesc la ce va fi făcut după ei. Lor li se poate reproşa faptul că au lăsat ca un cartier ca şi Bună Ziua să fie prost gândit, prost construit. Lui Sorin Apostu i se poate reproşa că i-a lăsat constructori să facă ce le trece prin minte, fără să ţină cont de faptul că într-un cartier trebuie asigurată infrastuctura subterană. Şi mă refer aici la reţele electrice şi canalizări şi că trebuie străzi asfaltate şi cu dublu sens ca să poată intra Salvarea cu uşurinţă la orice bloc. A lăsat cartiere precum Bună Ziua sau diferite alte ansambluri rezidenţiale oarecum izolate,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 34 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum 2 ore
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Handbal (m): Adversara lui Dinamo din Final Four-ul EHF European League

HotNews acum 28 minute
Dinamo București s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin, iar formația antrenată de Xavier Pascual a aflat cu cine se va duela în jocul următor. Echipa de handbal masculin Dinamo BucurestiFoto: Inquam Photos / Vali Mar

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°