- liberalii băcăuani au decis ca viceprimarul Dragoș Luchian să fie candidatul lor pe Colegiul 1 pentru Senat – prioritățile lui: toate blocurile din municipiul Bacău să fie incluse în programul de izolate termică și șoseaua de centură u liberalii i-au mai desemnat la Camera Deputaților pe Ionel Palăr pe Colegiul 7 și Nicu Marcu pe Colegiul 1 – pe Colegiile 3 și 5, candidații se vor alege din cîte doi candidați
Liberalii băcăuani și-au desemnat candidații pentru alegerile parlamentare de pe 9 decembrie. Deciziile au fost luate la sfîrșitul săptămînii trecute, în ședințele Biroului Politic Județean și Delegației Permanete a Partidului Național Liberal (PNL) Bacău.
Dragoș Luchian, viceprimarul municipiului, va fi candidatul liberalilor pe Colegiul 1 Senat. El este la al doilea mandat de viceprimar și, de departe, a fost pe locul întîi în sondajul realizat de PNL, cu peste 50% din preferințele electoratului din municipiul Bacău.
“Sînt un om de administrație. Mai avem multe de făcut pentru Bacău. Împreună cu primarul Romeo Stavarache și colegii mei din Primărie am făcut o echipă foarte bună. Dar, avînd în vedere lipsa sprijinului din partea unor parlamentari băcăuani, cred că este mai bine să merg la București, să sprijin autoritățile locale băcăuane. Sînt foarte multe proiecte în derulare și altele la fel de importante care vor începe și au nevoie de sprijin de la București. Unul dintre obiectivele mele majore, pe lîngă problema șoselei de centură, va fi ca toate blocurile din municipiul Bacău să intre în programul de izolare termică finanțat cu fonduri europene și guvernamentale “, a declarat Dragoș Luchian.
Candidații pe colegiile de deputați
Biroul Politic Județean al PNL Bacău a desemnat și candidații la Camera Deputaților. Astfel, pe Colegiul 1, votat în unanimitate, va candida Nicu Marcu. Ionel Palăr a primit și el întregul sprijin al