Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorana Cîrstea, pe tobogan

Publicat in GAZETA de SUD, marți 10 august 2010 ·

Târgovişteanca Sorana Cîrstea (20 de ani) a coborât 11 poziţii în clasamentul WTA, aflându-se acum pe locul 74, cu 898 de puncte, aceasta fiind cea mai slabă clasare a ei în ierarhia jucătoarelor profesioniste, în ultimele 26 de luni, notează Mediafax. Sorana a ocupat o poziţie mai slabă în clasamentul WTA pe 26 mai 2008, când s-a aflat pe locul 78.

Jucătoarea română cel mai bine clasată este în continuare Alexandra Dulgheru, în staţionare pe locul 29, cu 2.005 puncte. În Top 100 WTA mai figurează Simona Halep, locul 96, cu 714 puncte, şi Edina Gallovits, locul 100, cu 688 puncte, ambele în coborâre cu o poziţie faţă de săptămâna trecută.

În primele 200 de jucătoare se mai află Monica Niculescu, în staţionare pe locul 102, cu 656 de puncte, Ioana Raluca Olaru, în urcare o poziţie până pe locul 157, cu 388 de puncte, şi Liana Ungur, în urcare zece poziţii până pe locul 182, cu 305 puncte.

Podiumul în clasamentul de simplu este ocupat de Serena Williams (SUA; 8.355 puncte), Jelena Jankovici (Serbia; 5.900) şi Caroline Wozniacki (Danemarca; 5.710).

La dublu, Monica Niculescu a urcat două poziţii, până pe 30, cu 2.580 de puncte, ea fiind românca cel mai bine clasată. În Top 100 mai figurează Edina Gallovits, în staţionare pe locul 80, cu 978 de puncte, şi Sorana Cîrstea, în coborâre un loc până pe poziţia 94, cu 952 de puncte.

Hănescu, pe locul 54

La masculin lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Victor Hănescu a coborât un loc faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a 54-a în clasamentul ATP, cu 870 puncte, Adrian Ungur a pierdut patru locuri şi se află acum pe 127, cu 426 puncte, în timp ce Victor Crivoi a făcut un salt remarcabil de 39 de locuri, graţie finalei jucate la Kitzbuhel, şi se află acum pe 190, cu 259 puncte. Marius Copil a coborât şi el un loc, pe 280, cu 156 de puncte, în vreme ce Cătălin Gârd a urcat tre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 31 minute
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum o ora
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 2 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 55 minute
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Accident rutier pe DN 1, în apropiere de Ploieşti. Sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane/ Traficul este blocat pe sensul de mers spre Bucureşti

News.ro acum 40 minute
Un accident rutier în care sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane a avut loc, luni seară, pe drumul naţional 1, în apropiere de Ploieşti. Primele date arată că două persoane sunt rănite. La ora transmiterii acestei ştiri drumul este bloca

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 2 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 2 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Incendiu puternic în București, la o casă din Sectorul 2. Pompierii au trimis cinci autospeciale de stingere

Ziare.com acum 39 minute
Pompierii din București intervin luni, 20 mai, la un incendiu care se manifestă cu degajări mari de fum izbucnit la o casă aflată pe Strada Căluşei din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, au

Apple pierde teren în China: Gigantul american anunţă reduceri de până la 300 de dolari

Mediafax acum 36 minute
Apple a lansat o campanie de reduceri pe Tmall, un celebru magazin online chinez, oferind discounturi de până la 300 de dolari, scrie Reuters, citat de ZF. Gigantul american vrea să îşi păstreze poziţia dominantă în sfera telefoanelor high-end, unde

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°